„Asebuss Alumni Evening” – Editia pilot
Absolventii Asebuss s-au reintalnit in cadrul primei manifestari organizate de Institutul de Administratie Publica si a Afacerilor Bucuresti sub titulatura „Asebuss Alumni Evening”, ce a avut loc pe 18 ianuarie.
Acest eveniment isi doreste insa sa fie mai mult decat o simpla revedere a fostilor colegi. Pe langa ciocnirea unei cupe de sampanie, participantii au avut ocazia sa il asculte pe Mihai Popa-Radu, Executive Coach, el insusi fost absolvent al Asebuss, promotia 1999, ce a tinut o prelegere cu tema „Brandul Personal”. Dupa ani buni de munca in interiorul unor agentii de publicitate de succes si dupa alti cativa petrecuti la Londra, Mihai Popa-Radu a avut ce le povesti fostilor cursanti ai Asebuss.
Am intrebat-o pe Lavinia Rasca, Directorul Departamentului de Formare Continua ASEBUSS, „sufletul” acestei seri, de ce a fost aleasa aceasta tema. ” Am ales brandul personal ca tema pentru ca il consider un lucru extrem de important pentru succesul in orice domeniu de activitate, deoarece porneste de la autocunoastere si cred ca aceasta este elementul esential pentru satisfactia personala. Iar aceasta, la randul ei, este esentiala pentru succesul in afaceri si pentru utilitatea pe care o ai in domeniul in care iti desfasori activitatea. In sala au fost persoane care au un brand personal, dar si persoane care inca nu si l-au definit si nu si l-au pus la punct suficient. Tocmai acest lucru am urmarit, sa scoatem esentialul din ceea ce ei au deja, sa prezentam acest subiect intr-un mod sistematic, astfel incat sa poata folosi acest inceput ca o preocupare de viitor, pentru a-si stabili brandul, pentru a fi satisfacuti, utili si pentru a avea succes”, ne-a declarat Lavinia Rasca. Lucrurile nu se vor opri insa aici, organizatorii dorind sa creeze o traditie din aceste seri. „Vom discuta cu absolventii nostri sa vedem care sunt temele de succes si vrem sa aducem alumni sa vorbeasca despre acestea”, spune initiatoarea Alumni Evening. „Sa facem seri cu alumni, pentru alumni”.