Ascendis lansează trainingurile în format open în parteneriat cu platforma LeadersHUB
Pentru lunile iunie-iulie, primele două cursuri organizate în format open sunt „Managementul schimbării” și „Simularea de Business CELEMI Enterprise™”. Acestea vor avea loc pe 27 iunie, respectiv 11,12 iulie și vor fi susținute de doi dintre cei mai experimentați traineri Ascendis, Ruxandra Milca și Marius Opriș. Înscrierile se fac online, aici.
“Prin acest parteneriat cu LeadersHub, urmărim să oferim accesul la programele de training Ascendis angajaților din IMM-urile românești. Am luat această decizie în urma solicitărilor venite din partea organizațiilor care nu puteau aduna un număr suficient de participanți pentru a creea o grupă”, declară Andrei Goșu, Director General Ascendis.
Trainingurile în format open (sau cursurile deschise) rezolvă o importantă problemă a bugetelor de training. Ele sunt adresate atât companiilor mici și medii cât și departamentelor interne din companii mari, în care numărul de participanți este mai mic decât cel necesar organizării unui curs intern. Aceste traininguri facilitează atât participările individuale, cât și pe cele ale persoanelor din mai multe companii, favorizând interacțiunea, schimbul de experiență și networkingul.