Arta posibilului
Ne supărăm adesea fiindcă pierdem timp. Nimic nefiresc aici, numai că timpul, în sine, este evanescent. Ca fumul şi parfumul. Însă el este încărcat de dorinţe, de împliniri şi neîmpliniri ale acestor dorinţe. Şi uite-aşa capătă nu un singur trup, ci mai multe, în funcţie de ce fel şi de câte satisfacţii ne aduce.
Când lucrurile nu merg aşa cum ne-am dori, fie-n viaţa personală, fie-n cea profesională, ba chiar se-ntâmplă, şi nu rar, în amândouă, toţi ne plângem de milă, într-o formă sau în alta. „victimizarea e/ ca un chirurg nepriceput/ care îţi mutilează/ cel mai sănătos/ organ.” Este un poem al Mirunei Vlada, din volumul „Bosnia. Partaj”, Editura Cartea Românească.
Dar nu despre o carte de poezie aş vrea să vă vorbesc eu astăzi, deşi aceasta din care am citat este absolut extraordinară, vă invit s-o descoperiţi, ci despre o altă carte. „Arta posibilului” se numeşte, este semnată de Rosamund Zander şi de Benjamin Zander şi este apărută la Editura Publica.
Citește și: Brandul care nu spune o poveste nu vinde
Cei doi autori nu au întâmplător acelaşi nume de familie, ei fiind soţ şi soţie. Deşi vorbim despre un volum de nonficţiune, cei doi au ales să fie personaje în propria lor lucrare şi să poarte numele de Ben şi Roz.
Benjamin este dirijor al Orchestrei Filarmonice din Boston şi a predat peste 30 de ani la Conservatorul New England din acelaşi oraş. Rosamund este psihoterapeut. Cei doi autori ne arată, cu exemple din vieţile lor, cum o mulţime de oportunităţi trec pe lângă noi de mai multe ori pe zi, iar noi nici nu le observăm, extrem de ocupaţi fiind cu disperarea punctuală sau generală. Iar timpul, inexorabil cum numai el ştie, trece victorios nu doar pe lângă noi, ci, mai ales, prin noi.
Paradoxal, deşi ne confruntăm cu pierderea timpului, trăim totuşi cu aerul că suntem stăpânii lui. Cum altfel ne-am putea explica faptul că adesea, poate cel mai adesea, alegem să-mpărţim reproşuri şi vinovăţii în stânga şi-n dreapta? Cei doi autori ne recomandă însă a nu ne grăbi să le aruncăm nici asupra noastră fiindcă ele nu generează nici energii şi nici nu duc la soluţii mulţumitoare.
Cartea este o succesiune de poveşti în care cele două personaje cetrale sunt puse în contexte de viaţă profesională şi personală cărora trebuie să le găsească soluţiile cele mai bune. Şi reuşesc să o facă tocmai fiindcă nu se pierd în amănunte păguboase, ci îşi ajustează de fiecare dată perspectiva, cu scopul clar al rezolvării optime.
„Schimbaţi cadrul de raportare la acelaşi set de circumstanţe şi veţi constata cum observaţi noi căi de acţiune […]. Convingerea noastră comună este că sunt posibile mult, mult mai multe lucruri decât se crede”, spun Rosamund şi Benjamin Zander.
Nelipsită de concluzii teoretice, cartea este însă o lectură necesară şi foarte utilă tocmai datorită acestor poveşti reale, care-i aduc valoare prin autenticitate.