APIA: Creștere spectaculoasă a vânzării de mașini electrice. Cine domină piața
Numărul mașinilor ecologice, raportate în intervalul ianuarie — septembrie 2015, reprezintă echivalentul a 0,5% din totalul autovehiculelor noi comercializate în aceeași perioadă. Doar la nivelul lunii septembrie din acest an, au fost înregistrate vânzări de mașini electrice în număr de 60 de unități (0,4% din totalul vânzărilor), în creștere cu 130% față de luna anterioară, când s-au vândut 26 de mașini electrice și hibride.
Potrivit APIA, din totalul celor 332 de unități vândute, 22 au fost 100% electrice, creșterea față de primele nouă luni din 2014 fiind de 111%, când se consemnaseră 157 de mașini 'verzi' comercializate (din care doar 3 complet electrice).
Pe de altă parte, în funcție de tipul de combustibil, autoturismele diesel au continuat să domine piața, cu o pondere care, la nouă luni, a ajuns la 53,4% din totalul comercializat (37.580 unități), în timp ce autovehiculele pe benzină au însumat 45,6% din piață, respectiv 27.295 de unități.
La capitolul achiziții de autovehicule ecologice România continuă să se situeze în urma unor țări ca: Norvegia, Franța, Olanda, Marea Britanie și Germania.