Antreprenoriat social și neurochirurgie modernă
BRAIN Institute este prima instituție medicală privată non-profit din România: toate resursele disponibile sunt reinvestite în îmbunătățirea îngrijirii pacienților și a practicii medicale, precum și în cercetare și educație.
„Forma de antreprenoriat social, respectiv modelul non-profit, se potrivește perfect cu ambițiile echipei și ale fondatorilor. Asociații sunt salariați și nu vor lua niciodată dividente. Profitul brut (nu mai mult de 20%) va fi investit integral în dezvoltare, cercetare și modernizarea tehnicilor de lucru.”, a spus Ionuț Pătrăhău, co-fondator BRAIN Institute.
Echipa fondatorilor BRAIN Institute este unită de același obiectiv: a pune în valoare experiența acumulată în străinătate, pentru a aduce în România neurochirurgia de înaltă performanță. Dr. Sergiu Stoica, supraspecializat în neurochirurgie vasculară și tumorală la centre universitare renumite din Franța și Canada, a pus bazele și a coordonat departamentele de neurochirurgie de la Spitalul M.S. Curie, și apoi de la Spitalul Euroclinic.
„BRAIN Institute lansează un model nou de îngrijire a pacienților: organizarea în jurul afecțiunilor, nu a specialităților medicale. Ce înseamnă asta pentru pacient? Echipa BRAIN Institute este responsabilă de tratamentul complet și de îmbunătățirea stării de sănătate, de la A la Z, a pacientului.”, a spus Dr. Sergiu Stoica, co-fondator BRAIN Institute.
Prof. Dr. Ștefan Mindea, specializat în neurochirurgie spinală minim-invazivă, aduce experiența acumulată în SUA, în calitate de director al secției de neurochirurgie spinală al Centrului Medical Universitar Stanford. Dr. Anca Vișan, medic primar în neuro-anestezie, are o experiență de peste 1000 de operații neurochirurgicale.
„Investiția inițială de 40 milioane de euro în Spitalul Monza a fost gândită să susțină deschiderea mai multor departamente medicale. Astfel, structura, logistica, echipele de suport și spațiile pentru desfășurarea activității departamentului de neurochirurgie au fost incluse în aceasta. Investiția ulterioară, în valoare de 1 milion euro, a cuprins strict aparatura specifică neurochirurgiei.”, a declarat Luca Militello, director general Spitalul Monza.