Antreprenoriat la feminin
Antreprenor 2.0 Women şi-a direcţionat eforturile înspre o zi dedicată exclusiv susţinerii femeilor care au o afacere sau vor să înceapă una. Am stat de vorbă cu trei dintre vocile antreprenoriatului feminin, care au luat cuvântul în timpul evenimentului, le-am întrebat despre accesul la finanţare, despre provocări, obstacole şi moduri de a le trece cu brio.
Irina Alionte este o antreprenoare de 25 de ani care, după ce a absolvit un masterat la Universitatea Warwick din Marea Britanie, şi-a început propria afacere la Londra, premiată un an mai târziu cu trofeul „Best Business Growth”. Irina şi-a dorit să se întoarcă în ţară după terminarea masteratului, să dezvolte o afacere în familie. Însă în ultimul an i-a venit o idee care i s-a părut că s-ar preta mai bine pe o piaţă „mai matură şi mai sofisticată, cum este cea britanică”. În perioada studenţiei la Warwick Business School, Irinei îi plăcea să se ducă la diverse clase de cardio-dans şi aerobic în cadrul universităţii. Însă se plictisea repede de acelaşi orar. Mai mult, atât ea, cât şi prietenele ei se simţeau intimidate în acele studiouri de aerobic cu lumini puternice şi oglinzi peste tot.
„Mi-am dat seama totuşi că dintotdeauna ne-am simţit în largul nostru pe ringul de dans, în atmosfera unui club de noapte. Aşadar, m-am gândit că ar fi o idee foarte bună să combin exerciţiile fizice cu distracţia, într-o atmosferă de petrecere, unde să pot să fiu eu însămi, fără frică de a fi judecată de ceilalţi”, spune Irina. A decis să o pună în practică la clubul de noapte din campus. L-a abordat pe directorul de entertainment, care s-a îndrăgostit instantaneu de ideea de a oferi o seară fără alcool studenţilor, promovând totodată mişcarea. La primul eveniment au venit 40 de studenţi care i-au spus că nu s-au simţit niciodată aşa de bine la ora de cardio. Irina a prins curaj să ducă ideea mai departe. A prezentat-o unor antreprenori cu experienţă britanici, care s-au arătat entuziasmaţi. „Deşi ruta antreprenorială este de cele mai multe ori un traseu solitar, nu este necesar să fie aşa, atâta timp cât ai un sistem de sprijin în spate şi mentori care îţi pot fi un model de succes”, spune ea.
Idei şi bani
Cristina Chiriac, „Ambasador al Antreprenoriatului Feminin” în cadrul Reţelei Europene a Femeilor Ambasadoare ale Antreprenoriatului, spune că o afacere înseamnă două lucruri: idee şi bani. Idei transformate în oportunităţi. „Mulţi antreprenori consideră că ideea este mai importantă decât banii, însă vă pot spune că e invers, declară Cristina. Cea mai importantă problemă a tuturor antreprenorilor este finanţarea, de aceea statele care au realizat cât de important este antreprenoriatul au creat scheme de finanţare pentru a-i ajuta pe tinerii antreprenori.”
În România, accesul la finanţare este foarte greoi, iar schemele de finanţare nu-i ajută cu adevărat pe antreprenori. Este foarte important ca aceştia să militeze pentru o economie stabilă cu reguli simple şi cu birocraţie redusă. „Atâta timp cât tu, stat, nu ţii cont de prevederile legale date de tine şi modifici Codul Fiscal după bunul plac, fără a respecta termenul de şase luni, pentru a da timp mediului de afaceri să se adapteze schimbărilor, nu putem vorbi despre predictibilitate, transparenţă sau reducerea birocraţiei.” Cristina spune că românii sunt curajoşi şi inventivi şi au ajuns la un nivel în care îşi doresc să trăiască mai bine, însă lucrurile se mişcă mai încet, poate şi pentru că până în 1992 cultura antreprenorială românească lipsea cu desăvârşire. Însă are încredere că pe viitor întreprinzătorii vor deveni tot mai îndrăzneţi, că societatea evoluează şi, dacă odată cu ea vor evolua şi decidenţii noştri, lucrurile vor sta mai bine. „Reprezentanţii ţărilor membre UE au înţeles că antreprenoriatul reprezintă o soluţie pentru toate economiile şi de aceea au creat numeroase scheme cu finanţări nerambursabile”, spune Cristina.
De pildă, în Marea Britanie, tinerii antreprenori beneficiază de mult sprijin, şi mediul de afaceri este încurajat să se dezvolte tocmai pentru a se combate şomajul. Irina Alionte a fost sprijinită de cea mai mare organizaţie de mentoring din Marea Britanie – Rockstar Youth – şi a primit finanţare de la guvernul britanic. Pe lângă sprijinul financiar, mentorii ei au ajutat-o să îşi transforme ideea de afacere într-o soluţie viabilă. „Ketan Makwana, antreprenor în serie şi speaker internaţional, a fost cel care mi-a spus: «Irina, nu mai eşti de una singură acum. Suntem aici pentru tine.»” Ketan a însoţit-o la câteva întâlniri de afaceri importante, cum ar fi momentul în care a discutat un posibil joint venture cu cel mai mare lanţ de cluburi din Marea Britanie. În experienţa din România a simţit că nu există un sistem de susţinere pentru tinerii cu idei de afaceri care vor să îşi transpună viziunea în practică, spune Irina, care va împărtăşi din propria experienţă într-un eveniment care se va desfăşura pe 15-16 martie 2014, numit Born2Succeed.
Oamenii buni sunt rari
E cale lungă de la management financiar la modă, dar asta nu înseamnă că primul domeniu nu-l poate seconda foarte bine pe al doilea. Însă, atunci când ideea de antreprenoriat implică noi cunoştinţe, e bine să ne facem temele. Roxana Tudor a renunţat la poziţia de top-management, pe care o ocupa într-o multinaţională, pentru a continua „Mode de Paris”, un atelier de modă dezvoltat de străbunica sa. Roxana are o creativitate practică, probabil de la background-ul de finanţist, şi mult curaj. „Pur şi simplu am zis că trebuie să fac asta, şi am făcut-o. E simplu când vine vorba despre curaj: îl ai sau nu îl ai.” Străbunica Roxanei a înfiinţat atelierul „Mode de Paris” în anul 1913, într-o perioadă în care condiţiile economice nu erau cele mai favorabile unui astfel de business, iar bunicul ei a fost şi el antreprenor în domeniul lemnului şi fabricării ţuicii. A vrut să continue tradiţia familiei şi a înfiinţat Amelie Suri.
Dar, înainte să îşi deschidă afacerea, s-a pregătit bine, a înţeles domeniul. „În ultimii 10 ani am luat contact cu piaţa designerilor români, făcându-mi haine la majoritatea acestora”, spune Roxana. A descoperit oportunităţile din piaţă şi nevoile clienţilor consumatori de design românesc. A participat la cursuri de specializare de design şi la workshop-uri de istoria consumului şi make-up, cursuri de business aplicate în industrii creative, seminarii despre tendinţe şi fashion marketing. Detaliile tehnice le-a învăţat la atelier. Partea de producţie propriu-zisă de modă din România este de mult timp în stand by, au dispărut nenumărate branduri româneşti, s-au închis fabrici şi ateliere de producţie, iar multe dintre meseriile legate de modă sunt considerate neprofitabile (creatorii de tipare, pălărieri, brodeuse etc), crede Roxana. Antreprenoarea şi-a angajat specialişti cu experienţă de peste 30 de ani în domeniu, iar pentru tipare colaborează cu şase tiparişti. „Fiecare dintre ei este foarte bun pe un anumit segment, iar să găsesc aceşti oameni a fost cea mai mare provocare”, spune ea. A reuşit însă să-i găsească pe oamenii de care avea nevoie, şi acum ea este cea care coordonează întreaga activitate la Amelie Suri.
„Fără experienţă în domeniul financiar nu aş fi reuşit să pun bazele Amelie Suri. În primul rând, pentru că experienţa m-a ajutat să fac un plan de afaceri şi să iau deciziile corecte bazate pe indicatori financiari: în funcţie de costuri ştiu dacă are sens să lansez sau nu un produs şi stabilesc preţurile finale. În acelaşi timp, experienţa mă ajută să obţin finanţări, iar în paralel dezvolt o afacere în domeniul financiar dedicată companiilor mici şi mijlocii care au nevoie de expertiza unui CFO, însă nu au resursele necesare pentru a avea o persoană la nivel intern care să se ocupe de aceste aspecte.”
Putem identifica uşor câteva concluzii pentru tinerii antreprenori care vor să aibă propria afacere. Mai întâi e nevoie de nişte bani, fie din fonduri proprii sau obţinuţi din altă parte. Apoi e nevoie de o idee, care trebuie studiată atent, întoarsă pe toate părţile. Cu cât domeniul în care doriţi să deschideţi afacerea este mai specializat, cu atât ar fi bine să faceţi nişte cursuri, să mergeţi să învăţaţi de la alţii.
Articol preluat din Revista Cariere de martie. Pentru detalii legate de abonare, click aici