Andrei Roșu caută al patrulea membru al echipajului pentru a traversa Atlanticul vâslind
Andrei Roşu (39 ani), împreună cu Vasile Oşean (37 ani) şi Emil Curteanu (50 ani) vor forma prima echipă românească ce va traversa Atlanticul vâslind, în cadrul celei mai dure curse de canotaj din lume – Talisker Whisky Atlantic Challenge. Competiţia se desfăşoară după reguli foarte sctricte: echipa nu va primi niciun suport din exterior în timpul cursei, iar membrii trebuie să facă faţă unor provocări precum privarea de somn, vâslire în schimburi de două ore, non-stop, timp de săptămâni. Barca va avea o limită de lungime şi lăţime, poate fi construită numai din anumite materiale, nu va putea fi reparată pe parcurs şi va fi echipată cu provizii doar la start.
„De foarte multe ori am auzit comparaţia între muncă în echipa (oriunde ar fi ea) şi «trasul la vâsle». Este foarte adevărat, trebuie să existe o sincronizare între cei care «vâslesc», astfel încât ritmul să fie bun şi să ducă «barcă» în direcţia şi cu viteza potrivită. Dar, la fel de adevărat, muncă este şi o proba de ştafeta, în care fiecare îşi face foarte bine «bucăţica» sa apoi o predă următorului coleg şi aşa mai departe. Şi, în fine, muncă poate fi şi un puzzle, în care rezultatele noastre construiesc acele «piese» care trebuie să se «potrivească» şi să formeze un tot unitar, a scris Andrei Roșu pe blogul său. „În proiectul nostru, care are – în continuare – multe necunoscute (sau piese de puzzle lipsă), am căutat co-echipieri care să îmi completeze lacunele sau cunoştinţele limitate şi pe care să mă pot baza.”
Cei care vor să facă parte din echipa lui Andrei Roșu, se pot înscrie în concurs pe site-ul www.atlanti4.ro.