An bun pentru recrutori. Cererea a crescut cu 40%
Lunar, compania procesează peste 700 de cereri și plasează aproximativ 400 de candidați clienților din România, prin toate diviziile de recrutare, Permanent Placement, Professional & Executive Search. Cererea de candidați vine din partea noilor jucători globali care intră pe piață, dar și a celor deja stabiliți, indiferent de mărimea lor. ”Multe afaceri noi migrează spre România, marile companii multinaționale localizate aici își dezvoltă businessul existent. Deficitul în zona de IT, la toate nivelurile, a trecut de 35% față de cerere, iar facultățile nu reușesc să livreze suficienți candidați cu competențele relevante. În zona de Finance, pe procese de tranziție, se simte o lipsă relativă de candidați cu experiență – în orice moment sunt aproximativ 1.200 de poziții deschise, noi sau de înlocuire. În sales/suport a crescut cererea candidaților cunoscători a minim 2-3 limbi străine”, ne declară Marga Radu, Professional & Permanent Placement Director, Adecco România.
Ce ai vrea să te faci când vei fi mare. Ce meserii sunt cerute datorită dezvoltării rețelelor social media
Tehnologia și modelul de business bazat pe raționalizarea costurilor împinge companiile internaționale către digitalizarea totală. Această tranziție solicită specialiști în domeniul analizei datelor, produse IT, social media. Poziții ca Master Data Product, Social Media Specialist au devenit astfel extrem de cerute față de anii trecuți.
Angajatorii fac eforturi pentru a păstra și a atrage candidații valoroși, care pot contribui rapid la dezvoltarea produselor/serviciilor lor. De exemplu, în domeniul IT, există o creștere a salariilor de aprox 10% față de anul precedent, dar companiile din domeniu pun tot mai mult accentul pe proiectele/tehnologiile în care îi implică pe angajați și pe programul și condițiile de lucru.
”Mulți clienți ne spun că avem salarii aproape egale de cele din vestul Europei în domeniul IT, iar dacă creșterea va continua, pot reconsidera investițiile în România. Totuși interesul pentru România și competențele locale este în creștere, lunar ne întâlnim cu investitori noi”, a mai declarat Marga Radu.