Am terminat facultatea. Ce ma fac?

Un invatamant cu prea multe
necunoscute

Unul dintre primele locuri in care am cautat un raspuns la intrebarea „Ce ma fac?” a fost mediul universitar. Ioan Panzaru, rectorul Universitatii din Bucuresti, spune ca, la nivel national, avem anual 500.000 de studenti, incluzand aici si facultatile particulare. Acest numar, crede Panzaru, ar trebui sa fie cam cu 200.000 de studenti mai mic. Cu alte cuvinte, invatamantul superior romanesc este supradimensionat. Motivele le putem intui. Slaba finantare a facultatilor face ca acestea sa introduca din ce in ce mai multe locuri cu taxa, ceea ce inseamna din ce in ce mai multi studenti. Pe de alta parte, „sunt studenti care asta cauta. Noi incercam sa limitam aceste specializari fara cautare, dar exista o piata pentru cei care doresc sa aiba o diploma de licenta. Sunt oameni care au in jur de 40-50 de ani si care nu ar vrea sa iasa la pensie fara sa aiba o diploma. Ei s-ar inscrie la o facultate la distanta pentru a avea aceasta satisfactie, de a iesi la pensie cu o diploma, fara ca aceasta diploma sa le si foloseasca la ceva. Sunt oameni care nu se gandesc la ce vor face dupa aceea. Faptul ca exista un asemenea public face sa traiasca o serie de universitati si o serie de specializari”, explica Ioan Panzaru. Iar acesta nu este numai cazul universitatilor particulare. „Exista foarte mult invatamant care este vorba goala, chiar si in invatamantul de stat: profesori improvizati… In multe universitati de provincie apare un entuziasm care sa corecteze un pic situatia, dar exista un imens volum de balast”, spune Panzaru, care ne ofera si un exemplu concret: „De pe site-ul Patriarhiei Romane aflam ca, anul trecut, facultatile de teologie pastorala au produs peste 1.000 de absolventi, la 11.000 de parohii, ceea ce este foate mult. Deci facultatile de teologie au produs <>. Acestia sunt absolventi fara posibilitate de integrare”. Pe de alta parte, sunt facultati la care numarul de candidati pe loc este intr-o continua descrestere, cum ar fi facultatea de matematica, de chimie sau de fizica, dar acest lucru nu inseamna ca aceste facultati ar trebui sa dispara. In schimb, printre cele mai cautate facultati ale Universitatii din Bucuresti sunt cele de studii europene, stiinte politice, jurnalism, sociologie, administratie publica si gestiunea afacerilor.

Un alt element care face ca punctul de echilibru dintre cererea si oferta de forta de munca sa nu fie atins foarte usor este modul in care se elaboreaza in prezent planurile de invatamant pentru invatamantul superior. Acestea depind in mare masura de fler, in conditiile in care un plan de invatamant ar trebui sa ia in calcul niste previziuni clare pe mai multi ani, facute de Ministerul Muncii, pentru a vedea ce se cere pe piata, care este rata de pensionare, care sunt efectivele actuale intr-o anumita profesie, cu distributia pe varste, pentru a putea prezice unde vor aparea nise favorabile etc. Or, astfel de cercetari nu se fac. Singurele instrumente cu care lucreaza cei ce elaboreaza un plan de invatamant sunt informatiile colectate in urma targurilor de joburi si unele rapoarte ale Institutului National de Statistica. „Am vazut ultimele studii pe societatea informationala, unde ni se spune, de exemplu, ca 7,5% dintre familiile din Romania au un calculator acasa. Ni se dau si alte cifre, referitoare la accesul la internet, numarul de programatori, competente. Exista si cifre referitoare la capacitatea de absorbtie. De exemplu, Germania vorbeste de 200.000 de programatori. Uniunea Europeana vorbeste de 600.000 de programatori, care vor fi probabil luati din tarile Europei de Est. In afara de aceste domenii si de cumularea rezultatelor targurilor de joburi, nu avem nici o informatie precisa”, se plange Ioan Panzaru. In urma targurilor de joburi organizate de universitati, a reiesit, de pilda, faptul ca a crescut cererea de ingineri, ce are drept motiv cresterea investitiilor in industrie. Numai ca acest fenomen este semnalat mai degraba in zona centrelor universitare, intre care Bucurestiul conduce detasat, concentrand investitii aproape cat restul tarii la un loc. Nu este de mirare deci ca in provincie vom intalni multi absolventi ce nu-si gasesc un loc de munca pe masura competentelor acumulate sau care lucreaza intr-un cu totul alt domeniu decat cel pentru care s-au pregatit. „Aici lipseste din partea autoritatilor romane ideea de a corela principalele domenii de investitii cu profilurile absolventilor. Pe de alta parte insa, perspectiva de investitii straine se schimba foarte rapid, de la un an la altul. In schimb, o universitate are nevoie de 3-4 ani pentru a introduce un program de studii. Asa ca aceste semnale de la investitori au rolul lor, dar fundamentale raman niste analize ale Ministerului Muncii, care sa ne dea niste cifre pe ritmuri foarte lungi”, crede rectorul universitatii bucurestene.

In ceea ce priveste continutul invatamantului romanesc, Ioan Panzaru afirma ca una dintre principalele sale probleme este excesul de disciplinarizare, in sensul ca nu este organizat in asa fel incat sa cuprinda niste culoare de sinteza si aplicatie. „Fiecare profesor se ocupa numai de disciplina lui. Profesorii nu se aduna la un loc ca sa-i spuna studentului <>. Invatamantul nostru este orientat spre memorizare, nu spre aplicare. Profesorii nu colaboreaza intre ei, desi ei ar trebui sa alcatuiasca niste echipe de formare”.

Corelate, aceste elemente fac ca proaspatul iesit de pe bancile facultatii sa nu se poata integra imediat in activitate. In mod normal, afirma Panzaru, ceea ce ar trebui sa faca Ministerul Muncii pentru ca aceasta problema sa se rezolve – cel putin partial – este sa furnizeze universitatilor niste job descriptions, pe care responsabilii din invatamantul superior sa le descompuna in competente si in nivele, pentru a se vedea clar ce ar trebui sa stie un absolvent. Asa ceva exista in SUA, unde Departamentul Muncii publica inclusiv salariile platite in fiecare bransa. In plus, tot peste ocean exista agentii de acreditare specializate, povesteste Ioan Panzaru. De pilda, pentru ingineri exista ABET, care furnizeaza institutiilor de invatamant superior toate informatiile necesare pentru alcatuirea unui plan de invatamant.

Pentru corectarea deficientelor din planurile romanesti de invatamant, o sa li se ceara profesorilor si studentilor de la o anumita specializare niste judecati despre respectiva specializare, despre viitorul ei si despre locul pe care il ocupa in strategia facultatii. „In acest fel, nu o sa se poata ascunde prea multa vreme opiniile sceptice, daca ele exista”, spera Ioan Panzaru. In plus, se va cere de la fiecare profesor sa precizeze clar care este obiectivul fiecarui curs, in asa fel incat profesorii vor fi siliti sa se concentreze pe competentele studentului, sa abandoneze o parte din materie si, in schimb, sa incerce sa obtina rezultate mai bune de invatare. In fond, scopul facultatii nu este sa-i ofere absolventului o diploma. „La absolvire, trebuie sa furnizam pietei o persoana care sa aiba o gandire critica si care sa poata evalua o situatie pornind de la zero. Ceea ce dorim noi toti, ca angajatori, este sa angajam un om caruia sa-i spunem <>, incheie rectorul Universitatii din Bucuresti.

Succesul la angajare porneste
de la consilierea profesionala

Quo vadis?

… Eterna intrebare a absolventului de facultate. Ne referim aici la absolventul tipic, care iese din salile de curs cu o diploma in mana si CV-ul de angajare in cealalta. Nu vorbim despre norocosii care se angajeaza din timpul facultatii, nici despre cei cu adevarat fericiti care isi gasesc exact jobul pentru care se pregatesc. Deci, incotro s-o apuce absolventul nostru? Cum sa o ia pe drumul cel bun, ocolind prapastia dintre pregatirea universitara si realitatile pietei muncii?

Solutia exista si se numeste consiliere profesionala. Consilierul este, de obicei, un psiholog (dar nu exclusiv) care, prin interviuri si teste de autoevaluare, te orienteaza catre meseria care se potriveste cu aptitudinile si competentele tale si elaboreaza un plan de cariera. Daca nu tii cont de aceste aspecte, te alegi, cel mai adesea, cu esecuri: „Ultimul caz cu care m-am intalnit”, exemplifica Elena Gugu, „a fost cel al unei aproape absolvente de psihologie. Dupa patru ani de facultate, a inceput sa se indoiasca ca si-a ales meseria potrivita. Fata acumulase o serie de esecuri in plan profesional. Este dramatic”. In situatia asta se gasesc cei mai multi tineri care bat la portile pietei muncii. Isi aleg o anumita specializare pentru ca se castiga bine, sau este traditie de familie, sau pentru ca admiterea la facultatea respectiva este usoara. Consecintele acestor alegeri superficiale se vad in momentul in care ajung sa profeseze si realizeaza ca personalitatea lor nu este compatibila cu meseria. Si atunci, cum sa ne mai miram ca sub 50% dintre cei cu diploma universitara lucreaza in alte domenii decat cele pentru care au studiat?

Consilierea – Cenusareasa invatamantului romanesc

„Exista consiliere, dar insuficienta si, din cate stiu eu, acest serviciu este prestat in scoli ca activitate suplimentara si neplatita a profesorilor. Din aceasta cauza, nici nu se prea face”, afirma Elena Gugu, si continua: „In cadrul Universitatii Bucuresti, exista un centru de consiliere pentru studenti. Dar consilierea, asa cum se face la ora actuala, se rezuma la completarea CV-ului si la cateva informatii despre interviul de angajare. Or, ar trebui sa insemne mai mult decat atat: evaluarea punctelor forte si a celor slabe, plan de cariera, completarea portofoliului profesional, informare despre evolutia pietei muncii, a meseriilor si asteptarile angajatorilor”.

Unde mai pui ca foarte putini studenti sunt la curent cu existenta acestui serviciu. Si chiar daca ar fi informati, exista o problema de atitudine, care depaseste sfera studentilor, fiind valabila in cazul majoritatii romanilor: nu suntem educati sa investim in propria persoana. Telefoane, masini, imbracaminte, excursii… Prioritatile noastre sunt altele decat investitiile in propria instruire. In cuvintele directorului executiv de la OCUP: „Ideea educatiei permanente – life long learning – nu este incurajata la noi. Tinerii trebuie sa invete ca se afla mereu intr-un mediu competitional, iar angajatorii trebuie sa se obisnuiasca sa apeleze la servicii de resurse umane pentru oferte de personal. Nu e normal ca, intr-o firma, secretara sau asistent managerul sa faca angajarile”.

Ce-ar fi de facut pentru armonizarea cerintelor angajatorilor cu pregatirea absolventilor de facultate? Intervievata noastra, dupa doi ani de experienta ca recrutor, raspunde: „Consilierea in cariera ar trebui sa inceapa de la varsta de 14-15 ani, pentru ca liceul este prima optiune de cariera pe care o iei. Apoi, absolventul de facultate trebuie sa tina cont de tendintele pietei muncii in alegerea profesiei. Pentru identificarea acestor tendinte, e nevoie de cercetari serioase si constante ale pietei muncii. Nu in cele din urma, trebuie sa promovam educatia permanenta”.

Responsabilitate inlantuita

Cat priveste pregatirea pe care angajatorul o asteapta de la proaspatul absolvent de facultate, aceasta trebuie in general sa bifeze doua aspecte: experienta si adaptabilitatea. Si de la adaptabilitate pornesc celelalte, explica Elena Gugu: flexibilitate, dorinta de a te angaja pe termen lung si capacitatea de a invata lucruri noi. „Angajatorii se asteapta ca absolventul sa aiba macar un an de experienta. Ei vor un material uman cu care sa lucreze usor – oameni care stiu sa abordeze clientul, care au prezenta de spirit si stiu sa se descurce intr-o situatie data”. Responsabilitatea pentru insuccesele in gasirea unui loc de munca nu revine in intregime tinerilor: „Nu exista o comunicare reala intre angajatori, specialisti in resurse umane si forta de munca”, avertizeaza Elena Gugu. „Nu exista un spatiu de intalnire, un forum, in care fiecare sa spuna cu ce situatii se confrunta, cu ce oameni se intalneste, care este rolul lui. E nevoie de un flux informational care sa fluidizeze procesele, de la cautarea unui loc de munca, la angajarea unei persoane in acel loc de munca. Este nevoie cu adevarat de o atitudine pro-activa de ambele parti”.

Pana la reglementarea acestui spatiu de comunicare si pana cand consilierea profesionala va deveni unul dintre actorii principali ai invatamantului romanesc, ramanem cu statistici triste: 30% dintre tinerii care recurg la OCUP pentru gasirea unui job sunt absolventi de Drept, 20% au terminat ASE-ul, iar 50% provin din domeniul politehnic, al filologiei si din randul absolventilor cu studii medii.

Planul de cariera – un scop pe jumatate atins

Care este starea de spirit printre studenti si cu ce ganduri pornesc la drum dupa absolvire? Cosmin Toma, Communication Manager la AIESEC Romania, afirma ca aproximativ jumatate dintre tineri nu au un plan de cariera bine definit, si asta pentru ca nu exista o preocupare din partea nimanui sa-i indrume din liceu sau din primul an de facultate. „Daca nu li se prezinta oportunitatile pe care le au, de genul <>, tinerii vor da la facultate unde li se va parea lor ca e cel mai bine, unde au auzit ei ca se plateste bine dupa”, spune Cosmin Toma. Ce-i drept, tinand cont de participarea crescanda la diverse actiuni organizate de catre facultati – gen bursa locurilor de munca, seminarii, workshop-uri etc, un exemplu relevant fiind recent incheiatul Targ al Educatiei RIUF 2005 – rezulta fapul ca tot mai multi studenti incep sa-si dea seama ce vor cu adevarat sa faca in viata. De la un timp, facultatile au inceput sa tipareasca brosuri in care povestesc, mai mult sau mai putin amanuntit, ce se intampla in interiorul lor, dar nu este suficient. Communication Managerul de la AIESEC Romania crede ca ar trebui infiintate niste centre de consiliere si orientare profesionala pe langa fiecare facultate, unde studentii sa poata fi informati si altfel decat „dupa ureche” despre perspectivele pe care le au dupa finalizarea studiilor.

Ce ii dezorienteaza oarecum pe absolventi este faptul ca, la intalnirile dintre studenti si companii, acestia afla ca nu conteaza ce invata in facultate, deoarece oricum vor intra in programe de training. Conteaza mai mult atitudinea pe care o au si dorinta lor de a invata lucruri noi. Cosmin Toma crede ca acest fapt are radacini in neincrederea mediului economic fata de obiectivitatea mediului universitar. Absolventii se vad astfel in situatia de a constata ca anii petrecuti in facultate cantaresc mai putin decat dinamismul afisat de candidat si ca fluturarea unei diplome pe sub nasul angajatorului nu o sa-l impresioneze prea tare pe acesta. Cei care nu vor sa recunoasca acest lucru si, in plus, au si pretentii financiare sporite, desi nu au experienta, risca sa ramana pe dinafara. Asta nu inseamna insa ca facultatea nu isi are rostul ei. „Cu facultatea facuta, stii macar unde sa te duci sa cauti, daca ai nevoie de ceva”, spune Cosmin Toma. Mai ales ca, in opinia lui, invatamantul romanesc ofera niste solide cunostinte generale. Ceea ce ii lipseste, asa cum stim deja din „Focusul” precedent, este practica.

Cosmin Toma recomanda tinerilor care termina facultatea sa isi elaboreze un plan de cariera bine pus la punct, care sa ia in considerare atat punctele tari, cat si pe cele slabe, pentru ca planul respectiv sa aiba sanse de realizare. „Si eu pot sa spun ca in zece ani ajung manager. Dar cat de realist este ceea ce imi propun eu? Multi isi fac acest plan, termina facultatea si isi dau seama ca, de fapt, nu au luat in considerare anumite aspecte si se trezesc fara nici o oportunitate sau nu acolo unde si-au dorit ei”, spune reprezentantul AIESEC.