Alina Cojocaru dansează în premiera naţională a baletului La Sylphide la Opera Naţională Bucureşti
Astfel, sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 19.00, coregraful Johan Kobborg prezintă la Opera Naţională Bucureşti baletul La Sylphide, avându-i ca invitaţi în rolurile principale pe celebra prim-solistă Alina Cojocaru, desemnată Balerina Deceniului (Moscova, 2010), şi pe prim-solistul Baletului Regal din Londra Steven McRae, câştigător al Premiului Dancing Times la categoria „Cel mai bun dansator” la National Dance Award (Marea Britanie, 2011).
A doua reprezentaţie a spectacolului va avea loc duminică, 8 decembrie 2013, de la ora 19.00, avându-i în rolurile principale pe prim-solişti ai Operei Naţionale Bucureşti.
„Este o mare bucurie să montez la Opera Naţională Bucureşti baletul La Sylphide, unul dintre cele mai importante din punct de vedere istoric. Este, de altfel, primul balet la care s-au folosit poantele, desigur în versiunea franceză a lui Filippo Taglioni, prin anul 1832. Vechea şcoală de balet avea ca scop să provoace emoţii puternice, iar în acest caz visul îl face pe James, personajul principal, să piardă totul. Şi astăzi subiectul este extrem de emoţionant pentru că nu ştim dacă ceea ce se întâmplă este real sau este doar în imaginaţia lui James. Desigur, el explorează, îndrăgostit de această creatură misterioasă, Silfida…”, a declarat Johan Kobborg, supranumit „dansatorul clasic suprem” de către cotidianul britanic The Telegraph.
Premiera din 7 decembrie va fi precedată, începând cu ora 18.30, de o conferinţă de presă, la care vor lua cuvântul coregraful Johan Kobborg şi Răzvan Ioan Dincă, Directorul General al Operei Naționale București.