Adevărul despre relaţiile amoroase la locul de muncă
31% au sfârşit prin a se căsători cu persoana întâlnită la locul de muncă, în timp ce 20% dintre cei care au avut o relaţie cu un coleg recunosc că una dintre persoanele implicate era căsătorită la vremea începerii relaţiei. 24% dintre respondenţi susţin că persoana cu care au avut relaţia le era superioară în ierarhia organizaţională sau chiar şefă, însă doar 3% afirmă că relaţia i-a ajutat să avanseze la locul de muncă. Persoanele din industria hotelieră şi cele din IT au cele mai multe relaţii amoroase cu un coleg de la serviciu. Majoritatea acestor relaţii încep când angajaţii se întâlnesc întâmplător în afara locului de muncă (12%), la happy hour (11%), dar şi când ambii lucrează până noaptea târziu (10%).
Cum, la ora actuală, pe piaţa muncii sunt mai multe persoane necăsătorite decât au fost vreodată, explicaţia e la îndemână: stau mult la serviciu, au multe de vorbit, slujba îi ţine aproape unii de ceilalţi şi le conferă un anumit grad de familiaritate. 72% dintre cei care au o relaţie cu un coleg de la locul de muncă nu încearcă s-o ascundă. Acest procent a crescut. În urmă cu cinci ani, doar 46% dintre angajaţi afirmau acest lucru.
Un studiu din 2009 publicat în Western Journal of Communication (WJC) arată că majoritatea angajaţilor nu văd cu ochi buni relaţiile amoroase de la locul de muncă – asta deşi mulţi dintre ei au avut astfel de relaţii – şi îşi direcţionează supărarea şi enervarea asupra femeii, afirmă Peggy Drexler pe site-ul Forbes.
Majoritatea cercetătorilor cred că există trei factori principali determinanţi pentru relaţiile amoroase de la slujbă: dragostea, orgoliul şi slujba. Modul în care colegii percep relaţiile amoroase de la serviciu are de-a face cu modul în care văd motivaţiile lor, iar acestea sunt unele când e judecat bărbatul şi altele când e judecată femeia. Angajaţii cred că femeile au relaţii cu colegii fiindcă doresc să obţină avantaje în plus faţă de restul persoanelor de la serviciu, în timp ce pe bărbaţi îi mână dragostea sau orgoliul, arată cercetarea WJC.
Dacă favoritismul apropo de cuplurile de la serviciu e real sau fals perceput nu prea contează. Angajatorii tind să descurajeze relaţiile de la locul de muncă pentru că generează subiecte de bârfă, iar bârfa e o pierdere de timp şi presupune o lipsă de încredere şi de satisfacţie. Femeile sunt ţinte mai probabile ale bârfei decât bărbaţii. Asta demonstrează un studiu din 2012, publicat în jurnalul Sex Roles. Asta ar putea explica de ce bârfa despre un cuplu de la birou se axează asupra femei şi nu asupra bărbatului.
Chiar şi cei care nu au o relaţie cu superiorii lor sunt acuzaţi de colegi de favoritism când vine vorba de promovări, restructurarea echipelor sau bonusuri financiare. Cei ce au o relaţie amoroasă la locul de muncă sunt ţinte uşoare pentru acei colegi care folosesc bârfa pentru a-i submina sau a fi promovaţi în locul lor.
Un alt motiv pentru care femeile ar putea resimţi repercusiunile unei relaţii la serviciu mai profund decât bărbaţii ar putea fi diferenţele de gen. Potrivit unei cercetări realizate la Florida State University, femeile simt emoţii negative, inclusiv anxietate şi tristeţe, mai des decât bărbaţii şi mai intens. Totodată, ele au tendinţa de a-şi exprima sentimentele, mai ales cele negative, şi de a vorbi despre ele mai des şi mai deschis faţă de terţe persoane.