Aderarea persoanelor cu handicap nemultumeste IMM-urile
Potrivit legii 448/2006, intrata in vigoare din prima zi a anului curent, „autoritatile si institutiile publice, persoanele juridice, publice sau private care au cel putin 50 de angajati au obligatia de a angaja persoane cu handicap intr-un procent de cel putin 4% din numarul total de angajati”. Adoptata in ritmul trendului de integrare in piata muncii a persoanelor cu dizabilitati, promovata asiduu atat de institutiile europene, cat si de organele specializate ale Natiunilor Unite, legea are si victime. Unii dintre cei direct implicati, proprietarii de IMM-uri, sunt lasati in ofsaid. „Principiul este nobil, dar nu trebuie exagerat, trebuie inteles ca nu se poate aplica fara anumite nuantari”, explica Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii (CNIPMMR). „Am doua propuneri, una, sa se tina cont de densitatea persoanelor cu handicap pe plan local, respectiv, daca intr-un judet numarul lor nu depaseste un procent, aceasta cifra sa se reflecte si in proportia lor in profilul afacerilor. Si, in al doilea rand, trebuie sa se tina cont de profilul afacerilor, deoarece sunt meserii care efectiv nu pot fi practicate de persoanele cu handicap, de exemplu industria forestiera”, precizeaza el. Legea lasa o portita, care, insa, ca orice corectie financiara, ustura si nu este bine primita de cei in cauza. Astfel, angajatorii care se vor eschiva de la aceasta prevedere vor fi obligati sa plateasca lunar catre bugetul de stat o suma reprezentand 50% din salariul de baza minim brut pe tara, inmultit cu numarul de locuri de munca in care nu au angajat persoane cu handicap. Exista insa si o rezolvare echitabila a disputei, legea prevazand posibilitatea ca firma in cauza „sa achizitioneze produse sau servicii de la unitati protejate autorizate (unde lucreaza peste 50% persoane cu handicap – n.r.) in suma echivalenta cu suma datorata la bugetul de stat”. In mod simetric, angajatorii care se vor conforma legii vor avea parte, la randul lor, de o serie de beneficii, intre care o subventie de la stat, deducerea sumelor necesare pentru adaptarea locurilor de munca protejate si a echipamentelor utilizate de persoana cu handicap sau a cheltuielilor de pregatire profesionala a persoanei cu handicap.