Acţiunile companiilor de stat au „dospit”, bine gestionate de Franklin Templeton
“De la listarea pe BVB, am muncit neîntrerupt pentru a valorifica potențialul companiilor din portofoliul Fondului și pentru a genera valoare pentru acționarii săi. Astăzi, suntem deosebit de mândri să vedem că eforturile noastre au dat rezultate în următoarele aspecte: creșterea prețului acțiunilor cu aproximativ 85% la 20 ianuarie 2015 (78% la 31 decembrie 2014)”, a declarat Greg Konieczny, manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.
În plus, managerul se declară mulţumit şi de creșterea VAN-ului cu peste 21% la 20 ianuarie 2015 (25% la 31 decembrie 2014) dar şi de o reducere semnificativă a discountului față de VUAN la sub 30% la 20 ianuarie 2015 (26% la 31 decembrie 2014).
Citeşte şi: Vinuri fără graniţe: Când soiurile nobile se amestecă
”Vom continua să ne concentrăm pe maximizarea randamentelor pentru acționari, creșterea VAN-ului și reducerea discountului față de VUAN. Acțiunile corporative pe care le-am planificat includ lansarea celui de-al cincilea program de răscumpărări în luna februarie, o distribuție în numerar în valoare de 0,05 lei pe acțiune la finalul lunii iunie, precum și listarea secundară a Fondului Proprietatea pe Bursa de Valori de la Londra, pe care sperăm să o finalizăm în al doilea trimestru al acestui an”, a mai spus managerul.
În decursul ultimilor patru ani, Fondul a făcut, de asemenea, progrese semnificative în sprijinirea și încurajarea IPO-urilor întreprinderilor de stat, implementând standarde de guvernanță corporativă mai bune în astfel de companii, contribuind mai departe la dezvoltarea pieței de capital locale și sporind vizibilitatea internațională a Fondului Proprietatea și a pieței de capital din România prin intermediul a numeroase road-show-uri internaționale.