Achiziție de flotă auto nepoluantă, în valoare de un milion de euro
Aceste noi vehicule vor alcătui cea mai mare flotă de automobile hibride a unui distribuitor de produse farmaceutice din România.
Investiția totală a EPH se ridică la un milion de euro și reconfirmă angajamentul companiei de a-și consolida statutul de unul dintre cei mai importanți distribuitori și furnizori de servicii logistice de top din piața românească farma. Tot pentru a îndeplini acest angajament asumat, în ultimele 12 luni, EPH a reînnoit și flota de transport marfă, printr-o investiție de 1.500.000 de euro.
În data de 1 noiembrie 2016 a fost finalizată achiziția EPH de către grupul IBR, de la grupul GSK. În urma acestei tranzacții, EPH rămâne o companie de sine stătătoare în cadrul grupului IBR, iar rolul său nu va fi schimbat odată cu preluarea dreptului de proprietate: EPH va contribui la modelarea mediului de afaceri din domeniul sănătății, cu scopul de a îmbunătăți viața pacienților din România.