Abilităţile de lider se dezvoltă prin educaţie şi practică
Leadership@Work, programul de învăţare experienţială susţinut de Axioma Solutions defineşte responsabilităţile leader-ului faţă de Task, Echipă şi Individ. Programul este acreditat de Adair International, fiind construit pe modelul ACL (Action Centred Leadership). Axioma Solutions este partener acreditat Adair International şi furnizor de training de management şi leadership, fiind singura companie din România acreditată să susţină acest curs ca urmare a certificării acordate.
Cel mai longeviv model de leadership din lume
John Adair, autorul modelului, este primul profesor de leadership din lume care a demonstrat că leadership-ul poate fi învăţat. Modelul său – „Modelul Celor Trei Cercuri” – integrează abordarea bazată pe calităţi, abordarea situaţională şi pe funcţiuni. Pe plan mondial există peste un milion de manageri certificaţi în modelul ACL. „Modelul Celor Trei Cercuri” a fost folosit de armată timp de 50 de ani, iar cu 40 de ani în urmă el a fost lansat şi în industrie. Este cel mai longeviv model de leadership din lume, fiind cel mai bun ghid pentru a înţelege care este rolul unui lider.
Dar, să vedem ce ne învaţă acest curs? Leadership@Work oferă un set de cunoştinţe cheie cu aplicabilitate practică în dezvoltarea abilităţilor de conducere, necesare unui lider de succes. Cursul contribuie la creşterea unei echipe de management performante, capabile să implice membrii echipei şi să îi conducă prin exemplul personal livrând rezultate în linie cu viziunea organizaţiei.
Când John a scris prima carte în 1968, „Training pentru Leadership” în care era prezentat modelul, aceasta era singura carte din lume pe acest subiect. De atunci s-a dezvoltat o mare industrie, estimată acum la 50 miliarde de dolari pe an. Au fost publicate cca.78.000 de cărţi, din care aproximativ 24.000 sunt disponibile şi în prezent. În România suntem la început. Am investit în acreditările necesare, pentru a face posibil acest lucru şi avem deja primele rezultate: 100 de manageri au învăţat acest mod de lucru, ceea ce înseamnă că modelul este de interes pentru managerii români.
Participarea la programul Leadership@Work aduce liderilor modalităţi şi tehnici prin care pot învăţa cum să devină lideri de succes, cum să dezvolte munca în echipă şi cooperarea, cum să ridice moralul şi spiritul de echipă. Participanţii identifică moduri de abordare individuală din punct de vedere al Coordonării, Motivării şi Eficientizării. Participanţii înţeleg cum să folosească resursele echipei în funcţie de abilităţile şi talentele personale ale fiecărui membru, dar şi cum să motiveze echipa şi să adere la valori comune.
Cei mai încântaţi sunt liderii care au găsit răspunsuri la întrebările lor
Acest program este unul dintre cele la care înregistrăm o rată foarte mare de apreciere în rândul participanţilor, deoarece cursul oferă experienţe deosebite de învăţare şi mai ales de conştientizare a acţiunilor pe care fiecare trebuie să le întreprindă ca lider. Cred că cei mai încântaţi au fost cei ce se aflau într-un moment cheie din cariera lor, unul din acele momente în care cauţi cu insistenţă răspunsuri, iar bucuria vine atunci când le găseşti.
John Adair afirmă că „progresul motivează”. Cred că cel mai puternic factor de motivare intrinsecă este chiar faptul că participanţii învaţă acele „hard-skills” acţiuni, activităţi şi comportamente care le oferă siguranţa că fac ceea ce este potrivit în rolul de lider. Din punct de vedere tehnic, fără a prescrie o reţetă 100% detaliată, cursul oferă un ghid de acţiuni cheie pentru fiecare din funcţiunile conducerii şi aria de conducere specifică.
Important este ceea ce fac oamenii la birou după ce participă la acest curs. Deoarece cursul este oferit într-un format de învăţare experienţială, punem în practică acele elemente care susţin îmbunătăţirea productivităţii. Din punct de vedere cultural, în România sunt câteva zone pe care managerii consideră că le pot îmbunătăţi semnificativ. Pentru mulţi este o surpriză faptul că ar trebui să se ocupe ca lideri de aceste aspecte. Două exemple sunt: oferirea suportului necesar membrilor echipei după alocarea sarcinii şi activităţile de creştere a adopţiei faţă de task briefing. S-a dovedit faptul că atunci când aceste acţiuni lipsesc, productivitatea este mult mai redusă.
Cursanţii descoperă faptul că există tehnici şi metode concrete prin care pot să-şi îmbunătăţească performanţa de manager asumându-şi un rol de conducere la un nivel de calitate superior. Nu în ultimul rând, dobândesc încrederea că se pot baza pe ceea ce ştiu, pe echipă, pe valorile şi pe obiectivele comune.
Continuarea acestui material o puteți citi pe hrmanageronline.ro.