A murit cel de-al patrulea lider european care a aprobat înfiinţarea Uniunii Europene, introducerea euro şi extinderea către est
El a făcut parte din grupul celor cinci care au decis soarta Uniunii Europene la începutul anilor 90: François Mitterrand, preşedintele Franţei, Helmut Kohl, cancelarul Germaniei, Margaret Thatcher, premierul Marii Britanii. Din cei cinci, în viaţă mai este în prezent doar francezul Jacques Delors, 92 ani, puternicul preşedinte al Comisiei Europene de acum 20 de ani.
Cele cinci criterii de la Maastricht care ghidează politicile economice ale statelor din UE: deficit bugetar, inflaţie, ratele dobânzilor, datorie şi curs valutar, sunt valabile şi astăzi, încât toate ţările se raportează la aceşti cinci indicatori.
Cu câteva luni înainte de moartea sa, Ruud Lubbers a fost co-autor al unui articol în jurnalul economic ESB, intitulat „Refugiaţii joacă un rol foarte important în viitorul Europei”. Acesta a fost un mix de argumente economice şi pleduarie mărinimoasă menit să convingă Olanda să accepte mai mulţi refugiaţi.
Lubers, care a decedat în data de 14 februarie la vârsta de 78 de ani, a fost cel mai tânăr şi mai longeviv prim-ministru al Olandei, un politician educat devotat renaşterii economice a naţiunii olandeze şi dedicat integrării la nivel european.