A avut loc prima conferinţă anuală de promovare a sistemului IMI (PQ)
Reţeaua IMI PQ NET România va cuprinde toate instituţiile, organizaţiile şi asociaţiile profesionale din România care sunt abilitate prin lege să reglementeze procesele de recunoaştere a calificărilor profesionale, atât pentru profesii reglementate, cât şi pentru cele nereglementate, precum şi să elaboreze standarde şi metodologii pentru formarea, certificarea şi validarea competenţelor pentru aceste calificări.
Conferinţa a reunit reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, Departamentului de Afaceri Europene – Guvernul Romaniei, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Autorităţii Naţionale pentru Calificări, Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare, Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, Comitetului sectorial etc.
De asemenea, a participat, în calitate de reprezentant al Comisiei Europene, Magdalena Tălăban care a prezentat un scurt istoric al sistemului IMI, cu accent pe rolul Comisiei Europene în ceea ce priveşte modul de implementare a acestuia în statele membre, însistând asupra exemplelor de bune practici ce trebuie dezvoltate de către fiecare autoritate.
Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul proiectului strategic ”Reţeaua Autorităţilor Competente pentru Calificările Profesionale din România (IMI PQ NET România)”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.