9,6 milioane de conturi de utilizator Facebook în România, la începutul anului 2017
La începutul acestui an, numărul paginilor româneşti de Facebook urmărite de Facebrands.ro a depăşit cifra de 40.000, de la 32.489 de pagini consemnate la începutul anului 2016. În acest context, 18% din numărul actual de pagini de Facebook monitorizate de serviciile Facebrands au fost create în 2016.
Per ansamblu, în Romania s-a înregistrat, la începutul anului 2017, cifra de 9,6 milioane de conturi ale utilizatorilor români de Facebook, dintre care 9.266.300 (96,52%) şi-au declarat oraşul de reşedinţă. Astfel, numărul de conturi de Facebook din România a crescut cu 15,66% faţă de începutul anului 2016, respectiv cu 9,09% faţă de finele lunii septembrie 2016, când s-au consemnat 8,8 milioane de conturi.
La nivel regional, cele mai multe conturi de Facebook erau înregistrate în Transilvania (1,80 milioane), urmată de Muntenia (1,65 milioane) şi Moldova (1,24 milioane).
Totodată, la nivel judeţean, Cluj înregistra, în ianuarie 2017, un număr de 426.540 de conturi, Timişul – cu 407.310 de conturi, respectiv Iaşi, cu 394.350 conturi.
În acelaşi timp, la nivel local, Capitala are, în continuare, cei mai mulţi utilizatori ai reţelei Facebook în România, adică 1.759.500 de conturi (19% din total). Topul oraşelor cu cele mai multe conturi de utilizatori de Facebook este continuat de Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara şi Constanţa, iar pe lista oraşelor cu peste 200.000 de utilizatori a intrat şi Craiova (200.810 de conturi). Alte oraşe care au înregistrat peste 100.000 de conturi de utilizatori de Facebook în ianuarie 2017 sunt: Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Arad, Bacău, Piteşti, Sibiu şi Brăila.
Pe categorii, cei mai mulţi utilizatori români de Facebook au vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani (27,92%), urmaţi de cei între 18 şi 24 de ani (21,61%) şi de segmentul celor între 35 şi 44 de ani (20,79%).
Cele mai multe conturi pe reţeaua de socializare sunt deţinute de bărbaţi (59,57% din total), restul aparţinând persoanelor de sex feminin. De asemenea, 66,69% dintre românii care cont de Facebook sunt căsătoriţi, 23,34% sunt singuri, în timp ce 8,89% sunt într-o relaţie.
Potrivit Facebrands.ro, la începutul anului 2017, cele mai multe pagini româneşti de Facebook sunt în următoarele categorii: Afaceri locale (4.331), Sănătate & îngrjijire personală (2.792), Magazine online (2.482), Artă şi Cultură (2.157), Cântăreţi şi trupe (1.671), Bloguri (1.581), Comunităţi (1.529), Educaţie (1.440), Companii şi firme (1.376), Divertisment (1.178).
Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a activităţii comerciale derulate în România pe reţeaua socială Facebook, prezintă atât date despre activitatea utilizatorilor pe reţeaua de socializare, cât şi despre evoluţia şi activitatea paginilor româneşti.