9 din cei mai mari 10 angajatori din România oferă salariaţilor tichete de masă
Angajatorii pot acorda salariaților câte 1 tichet de masă cu valoarea de 9,35 lei pentru fiecare zi lucrătoare efectuată, adică aproximativ 200 de lei scutiți de taxe sociale patronale și salariale. În prezent, aproximativ 2 milioane din cei 4,5 milioane de salariați din România primesc tichete de masă de la firmele angajatoare.
„Tichetele de masă reprezintă în prezent beneficiul extra-salarial cel mai eficient pentru companiile din România și unul din cele mai cunoscute și mai apreciate pentru salariați. Fiind scutite de taxe salariale și patronale, tichetele de masă aduc companiilor care le acordă economii considerabile, față de varianta unei măriri de salariu. Avantajele sunt aceleași și pentru companiile mici și mijlocii, nu doar pentru marii angajatori. În același timp, tichetele de masă permit salariaților să aibă o creștere a puterii de cumpărare pe care angajatorii nu le-ar putea-o oferi altfel. În plus, tichetele de masă și de cadouri sunt o pârghie foarte eficientă pentru diminuarea evaziunii, sumele aferente tichetelor fiind integral declarate și, deci, fiscalizate”, a declarat Iulian Alexe, Director Marketing & Business Development, Edenred România.
Conform datelor ONRC, cei mai mari 10 angajatori privați din România sunt companiile OMV Petrom, care în 2013 avea 19.016 angajaţi, Automobile Dacia cu 14.002 salariaţi, Kaufland cu 12.589 angajaţi, RCS & RDS cu 9.374 de angajaţi, Delphi Packard România cu 8.518 angajaţi, BRD – Groupe Société Générale , cu 7.347 salariaţi, Sews România cu 7.254 angajaţi, ArcelorMittal Galaţi cu 7.115 salariaţi, Carrefour România cu 6.703 de angajaţi şi Dedeman cu 6.489 angajaţi.
Cumulat, cele 10 companii care sunt cei mai mari angajatori privați din România au aproape 99.000 de angajați