5 moduri de a îmbunătăți dezvoltarea angajaților din firma ta
Există un număr aparent infinit de inițiative care pot duce la succesul companiei tale. Dezvoltarea de produs, vânzare, marketing, succesul clientului, dar să realizezi care dintre acestea poate avea impactul cel mai mare este greu. Nu-i de mirare că pregătirea și dezvoltarea angajatului este pe ultimul loc dintr-o listă foarte lungă cu priorități.Liderii sunt constrânși de timp și adesea uită de acest aspect foarte important de altfel pentru companie. Oamenii tăi sunt compania ta. Ei vor să simtă că managerii lor se îngrijesc cu adevărat de ei și de pregătirea lor profesională și de creșterea performanțelor lor. Acestea sunt cinci modalități prin care poți îmbunătăți dezvoltarea în compania ta:
1. Formarea profesională
În funcție de rolul său în companie, instruirea formală a unui angajat poate fi necesară pentru a asigura competențe, performanțe și chiar excelență în domeniul lui. Fă o listă cu informațiile critice și cele mai bune practici pentru a fi trecute în revistă de noii veniți în companie. Astfel se pot familiariza mai repede cu practicile și cultura organizațională și le va fi mai ușor să se integreze în echipă și să fie și eficienți.
2. Coaching & Mentoring
Managerii din ziua de azi sunt suprasolicitați și cei mai mulți dintre ei uită să dea mai departe din cunoștințele lor prin coaching sau mentoring. Organizațiile ar trebui să sprijine și să stimuleze managerii pentru a efectua astfel de activități.
3. Formare interdepartamentală
Afacerea este asemeni unui ecosistem: toate speciile de plante și animale sunt interdependente, care creează în cele din urmă un echilibru armonios. În „ecosistemele de afaceri” nu se produce un echilibru în mod natural. Managementul trebuie să ghideze fiecare echipă în parte pentru a îmunătății starea de sănătate a culturii organizaționale a companiei pentru a se dezvolta cu succes și a face performanță.
4. Dezvoltarea de aptitudini soft (soft skills)
Constiinta de sine, auto-reglementarea, motivația, empatia și aptitudinile sociale joacă un rol vital în conducerea și execuția eficientă, la toate nivelurile organizației. Un expert ar putea preda echipei tale, ar putea elabora un tabel cu practici utilizate pentru învățarea aptitudinilor soft. Ar putea fi un drum lung spre îmbunătățirea comunicării și coeziunii între angajați, însă atunci când echipa este în armonie, munca se face mai eficient și cu o mai mare ușurință.
5. Dezvoltarea personală
Să nu uităm că angajații tăi nu există doar în formă profesională; fiecare dintre ei au și viață personală. Pentru ca aceștia să evolueze atât profesional, cât și personal, dezvoltarea angajaților ar trebui să fie holistică, pe toate planurile: emoțional, intelectual și fizic.
Când oamenii au instrumentele și formarea necesară pentru a avansa în cariera lor, se simt susținuți și fericiți. Nu numai că vor sta o perioadă îndelungată la acel loc de muncă, dar vor avea și o contribuție mai mare la creșterea economică a companiei. În plus, reputația formată pe baza dezvoltării angajaților i-ar putea încuraja pe cei mai buni specialiști să se alăture echipei tale.