5 activități care relaxează angajații și întăresc echipa. Sunt ușor de pus în practică zilnic
Angajații fericiți sunt productivi, creativi și loiali, motiv pentru care marile corporații plătesc sume destul de mari pe programe de wellbeing corporate sau pe team building-uri. Ele funcționează foarte bine, însă există și alte modalități, mai puțin costisitoare, ca angajații să se relaxeze și să fie mai eficienți. Iată câteva idei simple, dar de efect, pe care le poți implementa chiar de mâine:
-
Inedit, ușor și foarte distractiv. Sigur va stârni reacții
Cel mai simplu lucru pe care îl poți face este să te folosești de un astfel de whiteboard pentru a pune în practică niște idei grozave. După cum poți vedea, este un obiect foarte ieftin care se găsește oricum în multe dintre spațiile de lucru. Dar pe cât este de ușor să implementezi această idee, pe atât de distractiv va fi pentru angajați să o folosească.
În fiecare zi, unul dintre membrii echipei poate să scrie acolo gluma zilei sau citatul zile, să afișeze un mesaj inspirațional sau o imagine amuzantă (poate un meme devenit viral). Gândește-te la această tablă ca la o rețea de socializare fizică. Fiecare poate să scrie câte ceva în ziua respectivă – amuzant, motivant, orice i-a atras atenția în ziua respectivă. Poate fi folosită pentru o mulțime de lucruri, e nevoie de doar puțină imaginație.
-
Competiție pentru sănătate
O competiție prin care angajații să se întreacă în a face mai multe exerciții fizice. Nu e nevoie să facă exercițiile la birou. În fiecare dimineață, fiecare membru al echipei poate să scrie pe tabla de care îți vorbeam mai sus cât sport a făcut. Premiul nu trebuie să fie unul foarte consistent, e suficient un abonament la o sală de fitness, totul este să existe o miză.
-
O oră de joacă
Joaca, la propriu, poate debloca mințile și poate să întărească foarte bine o echipă nou formată. Sunt suficiente o tablă de darts, un board-game (online sau fizic) sau chiar un joc pe computer. Se pot face echipe, campionate, pariuri și e foarte simplu de implementat.
-
Sala de cinema de la birou
O dată pe lună, rezervă o zi când puteți să vedeți cu toții un film la birou. Cu un proiector, un laptop și niște popcorn, angajații se vor relaxa imediat. În plus, în funcție de domeniul de activitate, poate fi ales un film din care se pot învăța o mulțime de lucruri de pus în practică la birou. Un mediu de lucru cu adevărat productiv nu se traduce doar în cifre, ore, indici de performanță, ci și prin momente (sau chiar ore) pe care angajații le petrec relaxându-și mintea.
-
Zile de vineri pe ritmuri personalizate
În fiecare vineri, timp de o oră (preferabil la finalul programului), câteva melodii care să anime atmosfera la lucru vor face minuni pentru moralul echipei. E cazul să fim realiști, ultima oră petrecută la birou vinerea nu este oricum una foarte productivă, așa că nu există niciun motiv pentru ca ea să nu fie folosită într-un mod inedit. În fiecare săptămână, persoana care alege melodiile se schimbă, așa că toată lumea va fi mulțumită.
Unele dintre activitățile din lista de mai sus par să fie pierdere de vreme, însă în prezent angajatorii care gândesc „out of the box“ au parte de mai multe productivitate decât cei pentru care contează mai mult orele petrecute pe scaun decât cele cu adevărat eficiente. Poate de aceea la Google sau la Facebook salariații au camere de relaxare în care pot dormi sau camere în care pot să se joace pe console.
Sursa foto: Shutterstock