3 metode prin care departamentul de HR poate fi o sursa de profit pentru organizatie
In prezenta a peste 60 de manageri si specialisti de resurse umane, cei patru speakeri, Ioana Veghes, Engagement Manager, Gallup Consulting, Valentina Ion, Information Worker Business Group Lead, Microsoft, si Claudia Petre, Employee Relations Manager, Microsoft, si Marius Dontu, Director General, Schultz Consulting, au prezentat trei metode prin care departamentul de Resurse Umane poate fi o sursa de profit pentru organizatie.
Ioana Veghes a subliniat in cadrul conferintei importanta instrumentelor de selectare ca modalitate de economisire a cheltuielilor departamentului de HR. “Un model de gestionare a resurselor umane bazate pe psihologia pozitiva si care are ca pilon central selectia si dezvoltarea angajatilor pe baza de talent si puncte forte are efecte benefice pentru companie la nivel de resurse folosite pentru programele de training si prin impactul pozitiv la nivelul atitudinii angajatilor. Un angajat intr-o organizatie care pune accent in dezvoltare pe punctele forte si nu pe « reparatii in zonele de interventie » este de trei ori mai dispus sa recomande produsele si serviciile companiei in care lucreaza, sa ramana in organizatie pentru cel putin inca un an sau sa-si construiasca o cariera in acea organizatie. Acest angajat este de 15 ori mai dispus sa afirme ca la locul lui de munca are oportunitatea sa faca ce stie sa faca cel mai bine, zi de zi. Toate acestea sunt driveri pentru scorul de engagement la locul de munca cu impact pozitiv asupra ROI, cresterea in castigul net al afacerii este de 26% prin retentia mai buna de personal, 3% prin noi clienti atrasi, 11% prin o mai buna productivitate, 15% prin cresterea profitabilitatii”, spune Ioana Veghes.
Valentina Ion si Claudia Petre au sustinut o prezentare axata pe modalitatile de imbunatatire a indicatorilor de performanta si, totodata, a eficientei departamentului de Resurse Umane prin instrumente software. „In conditiile economice actuale fiecare angajat/echipa din companie trebuie sa fie un contribuitor la generarea de valoare, de business pentru organizatie. Printre echipele percepute in trecut ca centru de cost se numara si echipa de HR, fie ca este vorba despre partea administrativa a jobului de HR, fie ca vorbim despre recrutare sau dezvoltarea personalului. Astazi, HR-ul poate deveni un consilier strategic in companie. HR este cel care poate sa vada experientele de succes, sa inteleaga care au fost factorii care au dus la acele rezultate performante si sa transforme o experienta punctuala intr-o practica generalizata care optimizeaza rezultatele intregii companii. Beneficiile flexibilizarii muncii cu ajutorul instrumentelor software sunt variate. De exemplu, reducerea cheltuielilor de transport (economii 20-40%), reducerea facturilor cu comunicatiile telefonice si fax (economii 20-40%), reducerea cheltuielilor cu intretinerea si administrarea sediilor (economii 30-40%), cresterea productivitatii individuale si de echipa (in medie 30 min/zi), finalizarea mai rapida a proiectelor (pana la 10%), reducerea ciclului de vanzare ( cu pana la 20%) si rezolvarea mai rapida a solicitarilor clientilor (cu pana la 20%)”, a declarat Claudia Petre.
A treia metoda de obtinere a profitului prin intermediul departamentului HR a fost prezentata de Marius Dontu, respectiv, instruirea resurselor umane prin finantari europene – metode de accesare si aplicare. “Companiile pot sa-si finanteze partial programele de dezvoltare a resurselor umane din fonduri europene nerambursabile (Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane). In acest sens, au doua variante de a beneficia de banii europeni: depunand proiecte pe componenta de ajutor de stat sau participand in cadrul proiectelor finantate de Uniunea Europeana si derulate de furnizorii de formare profesionala,” sustine Marius Dontu.