18.000 de lei pentru un expert in software
Practic, in acest moment, nu mai exista nici un tip de afacere care sa nu aiba in spate servicii IT. Desi in Romania exista foarte multi oameni specializati, bine pregatiti si pasionati in aceasta industrie, inca nu sunt suficienti pentru nevoile pietei. Acest lucru a condus la o "lupta" pentru resursa umana care s-a reflectat in cresterea accelerata a salariilor.
In functie de domeniu
Industria IT&C cuprinde un numar foarte mare de specializari, iar multe dintre acestea se intrepatrund in cazul unei anume functii. Unele joburi presupun competente mixte, atat tehnice, cat si "soft skills". De exemplu, un Project Manager care supervizeaza dezvoltarea unui soft trebuie sa conduca echipa de dezvoltare, sa supervizeze legatura cu celelalte echipe interne implicate, sa colaboreze cu echipa clientului. Uneori, el trebuie sa se implice si in procesul de vanzare si chiar si in cel de dezvoltare sau de realizare a arhitecturii solutiei.
Alte joburi sunt foarte nisate si presupun acces la anumite echipamente sau tehnologii destul de rare, pe care le detin putine companii din Romania. Un exemplu ar fi echipamentele si solutiile soft dedicate numai anumitor tipuri de industrii, cum sunt telecomunicatiile.
Daca am imparti businessurile dupa functiile indeplinite de IT in cadrul lor, exista domenii in care IT-ul este principalul obiect de activitate (dezvoltatori de software, integratori de solutii IT, centre de suport, companii de consultanta) si domenii in care IT-ul joaca rolul de suport (banci, retail, productie s.a.). Astfel, in domeniile unde tehnologia informatiei reprezinta obiectul principal de activitate, salariile angajatilor departamentului de IT sunt mai mari.
Putem patrunde mai adanc in detalii. Daca ne referim la focusul principal al activitatii specialistilor din IT, ii putem imparti pe acestia in functie de doua domenii principale: software-ul si hardware-ul. In cazul dezvoltatorilor de software, veniturile depind destul de mult de tehnologia in care angajatii dezvolta programe. Astfel, programatorii Java seniori au salarii nete care incep de la 1.600 de euro si se indreapta catre 2.500 de euro pe luna. Cei specializati in .Net au salarii ceva mai mici, care incep de la 1.200 de euro si ajung pana la 2.000 de euro net pe luna. Salariile celor care lucreaza in limbajul de programare C/C++ incep de la 1.400 de euro si pot ajunge pana la 2.200 de euro net pe luna.
Specialistii pe domeniul hardware sau administratorii de sistem sunt, la randul lor, specializati pe anumite tehnologii. Cei mai accesibili sunt cei specializati in produsele Microsoft, pentru ca sunt cei mai multi si lucreaza pe salarii nete cuprinse intre 800 si 1.800 de euro pe luna. Acestia sunt urmati de specialistii care lucreaza cu diverse distributii de Linux, ceva mai rari, dar cu salarii asemanatoare.
Expertii in tehnologii mai putin intalnite (cum sunt HP-UX, IBM-AIX sau SUN Solaris) castiga intre 1.000 si 2.500 de euro pe luna. In categoria hardware se regasesc si angajatii care lucreaza efectiv cu echipamentele, asigurand instalarile sau reparatiile. Ei au venituri lunare mult mai mici, de foarte multe ori sub 1.000 de euro.
Un expert in software – peste 5.000 de euro
Cei mai costisitori specialisti sunt cei din companiile de consultanta, asa numitii business analysts, consultantii si project managerii, specializati in implementarea de solutii software, cum ar fi SAP sau solutii integrate de software/hardware/comunicatii. Salariile lor incep de la 1.500 de euro si ajung chiar si pana la 5.000 de euro pe luna, in cazul celor foarte experimentati. De multe ori, acesti experti sunt platiti pe baza unui tarif orar si sunt considerati fie persoane fizice autorizate (PFA), fie microintreprinderi.
In ceea ce priveste beneficiile cerute, nici IT-istii nu se deosebesc foarte mult de celelalte categorii de angajati. Ei isi doresc, in general, asigurari de sanatate (de preferat pentru intreaga familie), abonament la o sala de fitness si catering la sediul companiei. De asemenea, multi dintre ei vor laptop si acces la internet prin broadband, platit de angajator (in special cei care lucreaza si de acasa), masina din partea firmei si, eventual, asigurarea combustibilului (cei care au deplasari frecvente la client sau sunt implicati si in procesul de vanzare).
In perspectiva anului 2009, estimez ca salariile in IT se vor stabiliza si este posibil ca pe anumite nise, acestea chiar sa scada. Politicile de cutting costs pe care le vor implementa tot mai multe companii, impreuna cu externalizarea serviciilor vor determina luarea unor decizii radicale. Ma astept ca unele organizatii sa diminueze sau chiar sa desfiinteze departamentele interne de suport IT. In acest caz, companiile de consultanta care vor prelua sarcinile vor fi nevoite sa ofere servicii de foarte buna calitate si un mult mai bun control al activitatii pentru a face fata cerintelor unui numar in crestere de clienti.