1,7 miliarde de lei, bani de la stat, încă aşteaptă antreprenori
Lansarea programului s-a suprapus cu criza guvernamentală dar şi cu întârzierea soluţiilor de creditare. În aceste condiţii, este posibilă o prelungire a perioadei în care se vor primi cereri.
1,7 miliarde de lei, bani de la stat, încă aşteaptă antreprenori care să îi investească în noi afaceri. S-au depus mult mai puţine proiecte decât se aşteptau autorităţile şi mai este doar o săptămână de înscrieri. Ca stimulent, există şi credite-punte, negociate direct de stat, pentru banii pe care trebuie să îi cheltuiască investitorii iniţial.
Mulţi dintre cei care au idei de afaceri reclamă faptul că trebuie să cheltuiască la început propriile fonduri şi apoi recuperează banii de la stat.
Există varianta unor credite – punte obţinute de la băncile cu care ministerul va negocia condiţiile de finanţare. Iar costurile creditului vor putea fi şi ele decontate. Însă doar trei bănci şi-au depus ofertele şi abia săptămâna viitoare vor fi cunoscute condiţiile de finanţare, potrivit știri.tvr.ro.