15 reguli de supravieţuire în metropola feminizată
Conținutul este structurat în jurul unor tendințe denumite de autori „reguli”, dată fiind puterea pe care aceștia le-o atribuie în a exprima și prezice ceea ce se întâmplă pe scena orașelor lumii. De aici și subtitlul cărții: „15 reguli pentru a naviga în noua lume dominată de femei și orașe”, intrigant desigur prin ambele etichete-concluzii. Ideea că lumea este dominată de orașe e într-adevăr o tendință fundamentată pe mai multe studii și dovezi empirice, multe menționate și între copertele acestei cărți. Cât privește ideea că lumea ar fi dominată de femei, aici autorii sunt mai puțin consistenți în argumentație și se referă cu precădere la exemple din țările dezvoltate.
Nordstrom și Schlingman, cei doi autori, au un profil de gândire format în școli de studii politice și economice, iar aceasta influențează desigur și selecția ideilor aduse în prim-plan în setul de 15 reguli. Veți explora în această carte idei ce țin de sfera socioeconomică și politică a funcționării orașelor și societăților în general: competiție vs colaborare, cunoașterea ca monedă forte, inovație într-o lume digitală, rolul dezvățării, al evaluării continue sau al experienței de a greși și cum orașele sunt o scenă în care toate aceste dinamici se desfășoară. Probabil că o astfel de carte scrisă de arhitecți și urbaniști ar avea un conținut destul de diferit, deși nu neapărat în totalitate contradictoriu, cât cu o altă perspectivă și prioritizare a unor asemenea reguli. Acest fapt nu e, desigur, o deficiență a cărții, cât poate un îndemn în plus în a o parcurge.
Și naționalitatea suedeză a celor doi influențează în egală măsură tiparul de gândire și modelele proiectate să fie pozitive și dezirabile. Astfel, cartea transmite că economia de piață și capitalismul sunt singurele mecanisme funcționale de a genera creștere economică și bunăstare, acompaniate de încredere în instituțiile statului, bună guvernanță și servicii eficiente pentru cetățeni. Desigur, modelul de dezvoltare al Suediei – și în general al țărilor nordice – este mult lăudat și prezentat ca bună practică. Autorii sunt ferm convinși și extrem de optimiști că acest model este replicabil și că va fi replicat peste tot pe glob.
Cartea e bine structurată în 15 secțiuni, fiecare detaliind una dintre cele 15 reguli. Autorii adoptă un limbaj accesibil, în fraze scurte, presărate cu etichete și cuvinte-cheie menite să-l ajute pe cititor să navigheze mai ușor, dar și să rețină mai mult. Textul e gândit într-o notă foarte optimistă și pozitivă despre tendințele societății. Expresul Urban este astfel o lectură îndărătnic îndreptată spre partea plină a paharului – ceea ce este uneori, să admitem, util și revigorant, într-un context în care media este dominată de fatalisme și proiecții sumbre. Pentru a încuraja însă multitudinea de perspective, discernământul și gândirea critică, recomandăm a se administra această lectură împreună cu alte cărți din școli de gândire opuse sau complementare. Puțin Noam Chomsky, spre exemplu, ca argument anticapitalist, Sylvia Chant pentru o altă perspectivă a poziției femeilor într-o lume din ce în ce mai urbanizată sau ceva lecturi din partea unor arhitecți și urbaniști, pentru tendințe sau „reguli” complementare.
Per total, Expresul Urban este o lectură interesantă și potrivită pentru metrou sau o vacanță la mare. Iar, dacă vă este la îndemână, citirea direct în limba engleză ar fi poate mai indicată – în limba română unele nuanțe sunt estompate sau nefericit surprinse de traducător.
Marina Neagu este Managing Partner, MKBT: Make Better.
Acest articol a apărut în numărul 229 al revistei CARIERE aferent lunilor iulie – august 2016.