15.000 de salariati CFR Calatori intra de luni in somaj tehnic prin rotatie
Potrivit directorului general al companiei, Liviu Pescarasu, fiecare salariat nu va veni la munca timp de doua luni si va primi 75% din salariu de baza, iar compania nu va achita contributiile sociale.
Masuri similare au fost luate anul trecut la CFR Marfa , care a trimis in somaj tehnic 40% din personal (7.000 de persoane) in perioada iulie-decembrie.
Ministerul Transporturilor si Infrastructurii pregateste un proiect care vizeaza disponibilizarea a inca 12.800 de angajati din sectorul feroviar pana la sfarsitul lunii septembrie, au declarat pentru Mediafax surse din sectorul feroviar. La inceputul anului au fost concediate alte 10.361 de persoane.
Cei mai multi disponibilizati vor fi la CFR Marfa (5.000 de angajati), urmata de CFR Calatori, cu 3.900 de salariati, CFR SA, cu 2.900 de persoane, si Electrificare CFR, cu 1.000 de concediati.