10 ianuarie între trecut și prezent
Aleksei Nikolaevici Tolstoi a fost un scriitor rus care a abordat multe genuri, dar care s-a specializat în literatură SF și romane istorice. S-a născut în Nicolaevsk (astăzi Pugaciov), Regiunea Saratov, în familia unuia dintre membrii sărăciți ai familiei conților Tolstoi. Tatăl lui, contele Nicolai Aleksandrovici Tolstoi, era un husar pensionat și proprietar de pământuri; mama sa, Aleksandra Leonievna Bostrom (născută Turghenieva, cunoscută și cu numele Aleksandra Tolstoi) era scriitoare de literatură pentru copii. Tolstoi a publicat două romane foarte lungi, Petru Întâiul (1929-45), în care a încercat să facă o legătură între politica lui Petru cel Mare și cea a lui Stalin, și Calvarul (Drumul către Golgota) (1922-41), în care descria evenimente din perioada 1914 – 1919, inclusiv din războiul civil. Este autorul mai multor piese de teatru.
Aleksei Tolstoi este considerat ca fiind autorul unora dintre primele și cele mai bune povestiri științifico-fantastice în limba rusă. Romanele Aelita (1923) despre o călătorie spre Marte și Hiperboloidul inginerului Garin (1927) s-au bucurat de popularitate imensă, primul dintre ele fiind ecranizat în 1924. Mai multe filme făcute în Uniunea Sovietică se bazează pe romane scrise de Tolstoi. A scris mai multe cărți pentru copii, prima fiind Copilăria lui Nikita, o descriere a primilor ani ai fiului său. În 1936 a scris o adaptare a faimoasei povești italiene Pinocchio, reintitulată Aventurile lui Buratino sau Cheia de Aur. Personajul principal al povestirii, Buratino, a devenit rapid foarte popular printre cetățenii sovietici de toate vârstele.
Grigore Constantin Moisil (n. 10 ianuarie 1906, Tulcea – d. 21 mai 1973, Ottawa, Canada) a fost un matematician român, considerat părintele informaticii românești cu invenția de circuite electronice tristabile. Urmează școala primară la București, iar studii liceale la Vaslui și București (liceul Spiru Haret) între anii 1916-1922. În anul 1924 intră ca student la Politehnică, secția construcții, dar o chemare mai puternică îl îndrepta spre Facultatea de Matematică, unde îi are ca profesori pe Dimitrie Pompeiu, mentorul său, Gheorghe Țițeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu. Așa se face că Grigore C. Moisil a fost în același timp student al Politehnicii și al Universității din București. Interesul pentru matematică devine prioritar astfel că în anul 1929 părăsește Politehnica, deși trecuse deja toate examenele din primii trei ani și se afla student în anul IV. Dar în același an își susține teza de doctorat Mecanica analitică a sistemelor continue, în fața unei comisii conduse de Gheorghe Țițeica și având ca membri pe Dimitrie Pompeiu și pe Anton Davidoglu. Această teză este publicată, tot în 1929, la editura Gauthier-Villars din Paris și va fi apreciată de savanții Vito Volterra, Tullio Levi-Civita, Paul Lévy.
În 1930 pleacă la Paris, unde studiază la Sorbona cu mari matematicieni și participă intens la viața științifică cu note remarcate de profesori. În anul 1931 susține examenul de docență, cu lucrarea Sur une classe de systemes d'equations aux derivees partielles de la Physique mathematique, este numit conferențiar la Facultatea de Matematică din Iași. Pleacă la Roma cu o bursă de studii Rockefeller.
Moisil a insistat și ajutat mult la realizarea primelor calculatoare românești. A avut contribuții remarcabile la dezvoltarea informaticii și la formarea primelor generații de informaticieni. A primit Computer Pioneer Award al societății IEEE, în 1996 (post-mortem).
După al doilea război mondial, guvernul comunist l-a numit în 1946 ambasador al României la Ankara. A fost laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Române și i s-a decernat în 1964, prin decret al Consiliului de Stat, titlul ”Om de știință emerit”.
Zoia Alecu (n. 10 ianuarie 1956, București) este o cântăreață, cantautoare, compozitoare și textieră română de muzică folk și rock. S-a lansat în anul 1973 ca artistă solo, fiind una dintre primele cantautoare din muzica folk autohtonă. Începând cu 1986 se alătură grupului Sfinx, continuându-și apoi activitatea alături de Sfinx Experience. Din anul 2006 a revenit pe scenă ca artistă solo, lansând până în prezent patru albume de autor.
În octombrie 1973 Zoia Alecu cântă la Club A, la invitația lui Doru Stănculescu.[2] Este momentul în care își începe cariera în muzica folk. În ianuarie 1974, tot la invitația lui Doru Stănculescu, Zoia Alecu ajunge să cânte în Cenaclul Flacăra, chiar dacă nu rămâne decât până în primăvara aceluiași an. Trebuie menționat faptul că la Cenaclul Flacăra, Zoia debutează în aceeași seară cu Nicu Alifantis. Din primăvara anului 1974, Zoia Alecu începe să cânte la Cenaclul „Viața studențească și amfiteatrul artelor”.
Vreme de trei ani compune muzică de scenă pentru Teatrul „Nottara” din București. Devine o prezență obișnuită la Club A, Club Z și în alte locații de concert din Capitală, cântând de regulă în deschiderea recitalurilor unor formații rock cunoscute în epocă, precum Phoenix, Progresiv TM, Pro Musica, Basorelief și Compact.
În 1986 Zoia Alecu este invitată de Crina Mardare să se alăture formației Sfinx, ca urmare a plecării Elenei Perianu. Formația se afla în acel moment într-un turneu în Danemarca. Adaptarea la noul repertoriu și stil muzical i-au ridicat dificultăți la început. Zoia Alecu rămâne în formația Sfinx până la dizolvarea ei la începutul anilor '90. La puțin timp, se alătură noului proiect lansat de bateristul grupului Sfinx Mișu Cernea, numit Sfinx Experience. Turneele în Europa continuă până în 1997, când formația revine în țară. La un moment dat, un reprezentant al casei de discuri britanice EMI oferise un contract pentru Alecu și Mardare cu condiția de a părăsi Sfinx Experience, fapt care nu s-a petrecut. Participă la cele două albume lansate de Sfinx Experience, Balkano (1999) și Sfinxstanbul (2001), contribuind inclusiv la partea de compoziție. Zoia Alecu rămâne membră Sfinx Experience până în anul 2005, când formația se desființează.
În 2006 lansează primul album de autor intitulat Vino aici, editat la casa de producție OVO Music, aparținând cântărețului Ovidiu Komornyik.
În februarie 2009 apare al doilea album semnat Zoia Alecu, intitulat Cărări de maci. Discul conține zece compoziții ale artistei. Piesa care dă numele albumului este inspirată din muzica țigănească rusească, ideea melodiei fiind inspirată de filmul Șatra (în regia lui Emil Loteanu), pe care Zoia l-a vizionat în 1975, la momentul apariției. În 2012 apare albumul Printre lupi, iar trei ani mai târziu, al patrulea disc, intitulat Să ierți. Ambele materiale discografice au fost lansate sub egida OVO Music.