„Rio+20 Global Youth Music Contest”, un concurs în care tinerii sunt invitaţi să exprime pacea prin muzică
Concursul este organizat în peste 50 de ţări, iar înscrierile au loc exclusiv prin website-ul oficial al competiţiei : http://www.global-rockstar.net.
„Rio+20 Global Youth Music Contest” este organizat în perspectiva celei de-a 20-a aniversări a Conferinţei ONU pe Dezvoltare Durabilă, eveniment ce se va desfăşura la Rio de Janeiro între 20 şi 22 iunie 2012.
În cadrul acestui concurs, tinerii au ocazia să exprime prin muzică mesajul lor de pace, dezvoltare durabilă şi eradicare a sărăciei. Candidaţii îşi pot înscrie videoclipul muzical, până pe 18 martie, la una din cele două categorii de vârstă ale concursului :
· Tineri până în 14 ani;
· Tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 30 de ani.
Melodiile câştigătoare vor fi prezentate în cadrul Conferinţei ONU de la Rio de Janeiro
Videoclipurile înscrise în concurs pot aborda orice gen muzical şi pot fi atât în limba română, cât şi în engleză sau orice altă limbă de circulaţie internaţională.
La nivel naţional, un juriu format din organizatori, parteneri şi personalităţi din muzică vor desemna cele mai bune trei videoclipuri muzicale înscrise la fiecare categorie din concurs. Cele şase videoclipuri se vor califica astfel mai departe în etapa internaţională, unde în urma votării online va fi desemnat câştigătorul pentru fiecare din cele două categorii de concurs. Melodii câştigătoare vor fi prezentate live în cadrul Conferinţei ONU pe Dezvoltare Durabilă de la Rio de Janeiro, reprezentând astfel mesajul tinerilor din întreaga lume în ceea ce priveşte colaborarea sustenabilă pentru asigurarea unui viitor în care pacea şi dezvoltarea durabilă devin rezultatele eforturilor noastre comune.
Excursie de explorare, premiu pentru faza naţională
Câştigătorii la nivel naţional vor fi premiaţi cu o excursie de explorare într-o arie protejată din munţii Carpaţi.
Rotaract este o organizaţie nonprofit, apolitică şi internaţională, un program înfiinţat de către cluburile
Rotary şi destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 18-30 ani. Cluburile Rotaract din întreaga lume
organizează proiecte social-umanitare de dezvoltare a comunităţii şi încurajează leadership-ul şi dezvoltarea profesională. Pe plan mondial, există mai mult de 8.000 de cluburi şi peste 200.000 de membri Rotaract.