„Marea iubire a lui Sebastian”, spectacolul inimilor care vor fi mereu tinere
„Textul spectacolului «Marea iubire a lui Sebastian» este inspirat din notiţele lui Leny Caler, jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa «Jocul de-a vacanţa», iar interpretarea actorilor Rodica Mandache, Ana-Ioana Macaria, István Téglás şi Marius Manole înlocuiesc orice mişcare scenică şi decor sofisticat.
Iubirea lui Mihail Sebastian şi a lui Leny Caler se compune din două visuri: ambiţia pură a lui Leny de a-l cuceri pe tânărul scriitor şi dorinţa nestinsă a lui Mihai de a-i fi aproape actriţei. Arta, mai cu seamă teatrul, a fost elementul cheie a relaţiei lor: Mihail Sebastian a creat «Jocul de-a vacanţa», iar Leny Caler a jucat rolul Corinei, în urma căruia actriţa a căpătat mai mulţi admiratori, iar Mihail Sebastian mai multe motive de tristeţe şi frământări, reflectate în creaţiile sale literare.
«Marea iubire a lui Sebastian» nu este povestea fără de sfârşit, dar e acea poveste pe care o poţi povesti la nesfârşit, pentru că inima ta obosită vrea s-o audă pentru a-şi confirma că n-a îngheţat de tot în superficialitatea asiduă a acestor vremuri predominant asentimentale.”(Judy Florescu, Ziarul Metropolis)