“Hoții intră la pușcărie și oamenii cinstiți schimbă legile”
Mesajul ediției din acest an a fost “Dacă vrei să schimbi ceva, nu mai sta în banca ta”, iar premianții sunt oameni și organizații care, prin intervenții în decizii publice, au adus schimbări importante pentru comunitățile pe care le reprezintă. Anul acesta s-au înscris în competiție 46 de povești de participare publică, care vorbesc despre: protecția mediului înconjurător, sănătate, educație, dezvoltarea orașelor, exploatarea irațională a resurselor naturale, modificarea legii partidelor.
Câștigătorii celei de-a VI-a ediții a Galei Premiilor Participării Publice:
Vlad Voiculescu, Vlad Mixich – MedAlert, pentru campania națională „Rețeaua citostaticelor”, care a condus la emiterea a două ordonanțe de urgență, prin care au fost asigurate fondurile necesare achiziționării unor medicamente citostatice esențiale, care înaintea campaniei lipseau cu desăvârșire din spitalele din România
Emil Moise, pentru campania „David și Goliat”, prin care participarea elevilor la ora de religie în școli a devenit opțională, conform deciziei Curții Constituționale
Asociația Pentru Minți Pertinente AMPER, pentru campania „Împreună schimbăm Legea partidelor”, care militează pentru schimbarea Legii partidelor și crearea unor premise pentru mai multă democrație și “liberalizarea” pieței partidelor politice
Societatea Culturală Condiția Română, Asociația Studenților și Doctoranzilor Români din Franța și
Asociația Plusminus, pentru campania „StartUP Petrila”, prin care s-a reușit înscrierea clădirilor din Exploatarea Minieră Petrila în patrimoniul național și reconversia acestora în direcția dezvoltării unor industrii locale
Rețeaua Mining Watch România, pentru campania „Certej – solidaritate pentru respectarea legii”, prin care a fost anulată autorizația de construire dată de Primăria Certej și oprirea lucrărilor de exploatare a resurselor aurifere în zonă
Grupuri Inimi Deschise Vizurești – Acasă în comunitatea ta, pentru campania „Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”, care a determinat autoritățile publice să asfalteze un drum și să repare un pod
Asociația Dăruiește Viață, pentru campania „O lege, un salt de 25 de ani”, prin care Ministerul Sănătății a alocat fonduri pentru decontarea diagnosticării și diagnosticarea corectă a leucemiilor și cancerelor limfatice
Grupul Civic Prietenii Parcului IOR, pentru campania „Vrem parc, nu betoane”, prin care bucureștenii din acest grup civic au reușit să salveze peste 3.000 mp din parcul IOR de la betonare
Grupul Parcul Tineretului, pentru campania „Parcul nostru cel de toate zilele”, prin care au fost stopate defrișările în parcul Tineretului și amendarea celor care au tăiat ilegal arbori, cu scopul demarării unui proiect imobiliar în parc
WWF-România pentru campania „Râurile de munte: ultima șansă prin care au reușit suspendarea oricărui proces de autorizare de construcție a microhidrocentralelor în ariile protejate, până la realizarea unui cadru legal coerent
Grupul de inițiativă Locală Mara-Cosău, pentru campania „Salvați Maramureșul Istoric”, în urma căreia Consiliul Județean Maramureș au suspendat autorizațiile de construire a microhidrocentralelor pe râul Cosău
Inițiativa Mediaș, pentru campania „Să nu se ducă orașul de râpă”, cetățenii s-au mobilizat pentru curățarea a două gropi de gunoi din apropierea Mediașului de 5 tone de gunoi și au convins autoritățile să amenajeze zonele nou igienizate cu garduri și containere
Catiușa Ivanov, premianta secțiunii dedicate jurnaliștilor. Premiul a fost acordat pentru activitatea de peste 10 ani a jurnalistei în relatarea derapajelor autorităților publice în relație cu cetățenii
Eroii CeRe, premiul special CeRe pentru personaj colectiv – acordat cetățenilor și organizațiilor sprijinite de CeRe în campaniile de advocacy pe care le derulează
Mai multe detalii despre poveștile premiate în acest an la G3P găsiți aici – http://www.ce-re.ro/upload/Catalog_G3P6_web1.pdf
„Personajele acestor povești, alături de din ce în ce mai mulți oameni, sunt cei care provoacă schimbarea. Și nu doar schimbarea care se vede – podul, drumul, parcul, medicamentul – ei schimbă și felul în care este guvernată România. Încet, încet, autoritățile încep să se schimbe: devin mai deschise, mai transparente și mai receptive. Credem că exigența oamenilor și eforturile lor pot să ducă la un alt fel de relație între cetățeni și guvernanți.” Oana Preda (Director Executiv CeRe)