“BUSINESS to more BUSINESS” ajunge la Sibiu în 26 mai
,,Revenim la Sibiu după un an, cu convinși fiind că vom reuși și în 2016 să sprijinim mediul de afaceri local să își dezvolte activitatea. Suntem conștienți de rigoarea sibienilor și de dorința lor de a afla cât mai multe soluții concrete pentru viitorul apropiat, fie că vorbim despre consultanța financiară, despre modalități de a întâmpina schimbarea comportamentului consumatorilor și soluțiile digitale aflate la îndemână sau despre management performant și dezvoltare personală. Contăm și în 2016 pe interactivitatea publicului sibian’’, a declarat Dumitru Ion – CEO Doingbusiness.ro.
Evenimentul “BUSINESS to more BUSINESS” este un concept unic, parte a unui proiect național care marchează în 2016 al 6-lea an consecutiv în care face parte din mediul de afaceri românesc. Seria de conferințe aduce consultanța fiscală, financiară și legislativă mai aproape de mediul de afaceri local și oferă antreprenorilor din România instrumente utile pentru promovarea și susținerea afacerii, chiar și în condiții economice volatile.
Conferința de la Sibiu este organizată la hotelul Hilton, începând cu ora 9.00, în Sala Diamond. La eveniment va fi lansat, în premieră, Barometrul mediului de afaceri din Sibiu și județele învecinate, realizat de EY România și Doingbusiness.ro, un instrument extrem de util pentru antreprenorii prezenți, întrucât conturează în esență așteptările fundamentale ale mediului de afaceri local pentru perioada imediat următoare.
Conferința este structurată în 3 sesiuni: consultanță fiscală, financiară și management performant, transformarea digitală și schimbarea comportamentului consumatorilor (care cuprinde adaptarea strategiei de marketing și vânzări pentru a crește performanța companiei, analiza inteligentă a datelor, tendințele moderne în marketing și comunicare subsumate provocărilor mediului on-line) și o sesiune extrem de interactivă care țintește dezvoltarea personală și executive coaching-ul.
Conferința va fi moderată de jurnalistul Radu Soviani, iar printre vorbitori se vor regăsi Cristina Hudac– Tax Manger, EY Romania; Roxana Mircea – Managing Partner, REI Finance Advisors; Andreea Cramer – Director Segment&Base Management, Telekom România; Daniel Pană – Country Manager, SAS România; Doru Panaitescu – Digital Marketing Pioneer și Dumitru Ion – CEO, Kompass Romania.
Mai multe detalii despre conferință și modalități de înregistare on-line ale participanților sunt disponibile aici: http://evenimente-2016.doingbusiness.ro/evenimente-viitoare/b2mb-2016-sibiu/.