Componente în Work-Life Balance
Așa că îmi doresc să împărtășesc și cu voi câteva lucruri care cred că ne ajută în acest echilibru. Însă, în cele din urmă, totul ține de ce alegeri facem, de ce anume avem nevoie, de ce ne dorim și ce ne ajută să fim fericiți.
Self-Management
Autogestionarea poate fi o provocare, mai ales în privința a ceea ce înseamnă a avea un somn odihnitor și suficient, a face exerciții fizice și a avea grijă deo nutriție sănătoasă. Automanagementul este recunoașterea faptului că utilizarea eficientă a timpului în viața noastră este vitală, și a faptului că resursele disponibile, de timp și de viată, sunt finite. Aceasta înseamnă a deveni căpitanul propriilor noastre nave. Nimeni nu vine la cârma vaporului nostru!
Managementul timpului
Management eficient al timpului implică utilizarea optimă a zilei și a resurselor. Managementul timpului este îmbunatățit prin stabilirea de obiective adecvate și clare și ce este important și urgent, față de important sau urgent. Time management înseamnă a ști ceea ce faci cel mai bine și când, corelat cu utilizarea instrumentelor adecvate pentru a îndeplini sarcini specifice.
Managementul stresului
Prin natura lor, societățile au tendința de a deveni mai complexe în timp. În aceste circumstanțe, stresul asupra individului este inevitabil. Mai multe persoane, distrageri și zgomot necesită ca fiecare dintre noi să se adapteze la situații noi, să depună efort pentru a păstra un echilibru și o liniște interioară, dar și a lucra sub presiune. Cele mai multe forme de multi-tasking în cele din urmă cresc stresul la nivel individual, afectând astfel și nivelul de performanță și, ulterior, de motivație. Deși a fost și încă este la moda în multe companii, deși era unul dintre lucrurile de menționat în cadrul unui interviu, și anume că „fac față la situații dificile și lucrez sub presiune”, companiile și-au dat seama că avem nevoie de oameni care să performeze, care să dezvolte capacitatea de concentrare și să-și mențină focusul în timpul rezolvării unui task.
Managementul schimbării
În ziua de azi, schimbarea este practic singura constantă. Adoptarea continuă de noi metode și readaptarea altora este vitală pentru o carieră de succes și o viață de familie fericită. Gestionarea eficientă a schimbării presupune a face eforturi pentru a ne asigura că volumul și rata de schimbare la locul de muncă și acasă nu ne coplesesc sau, și mai mult, nu ne înving. Din fericire în tot mai multe companii se pune accent pe ceea ce numim „think out of the box”, dezvoltarea capacităților de adaptare la schimbare și deschiderea orizontului spre nou, spre altfel, spre inedit.
Să fiți de succes în ceea ce contează pentru voi!
Dana TUDOR are o experiență de peste 7 ani în team management, telesales, customer care şi 5 ani în managementul proiectelor. Evoluţia ei profesională pune în evidenţă, dorința de dezvoltare și învăţare permanentă, precum și diversificarea domeniilor și experienţelor.
S-a format în management și business development, absolvind cursurile de Excelenţă în Management de la Asebuss, Master în Management Multimodal, Facultatea de Studii Europene, specializarea în Management la Univ. Babeș Bolyai.
Este specializată în livrarea programelor de training pentru echipe de vânzări și echipe manageriale. Este General Manager în Dynamic Human Resources.