Cinci lecţii de leadership de la mafie
Ce ar putea avea în comun un CEO al anului 2012 cu Vito Corleone? Probabil că multe, dar excludeţi din start vărsarea de sânge şi taxele de protecţie. Don Corleone poate fi un model de CEO pentru că de-a lungul vieţii a reuşit să facă faţă cu brio celor mai dificile momente, dar în acelaşi timp a fost permanent aproape de familie. În plus, deşi s-a născut în mizerie, Don Corleone a reuşit repede să iasă la suprafaţă, încât în câţiva ani devenit ceea ce avea să rămână până la sfârşitul vieţii, un Don. Iată cinci lecţii de leadership „de la Naşul“, pe care le puteţi desprinde şi din carte, şi din film. Şi fiţi convinşi că sunt mult mai multe.
1.Construieşte o comunitate puternică
Primul lucru pe care l-a făcut Vito Corleone după ce i-a luat locul unui bandit din cartierul său a fost să găsească câţiva oameni de partea lui în care să aibă încredere. Curajul şi îndemânarea de care a dat dovadă au făcut din Vito „un om vrednic de tot respectul“. Însă viitorul Don nu s-a umflat în pene cum fac băieţii de cartier, ci a continuat să fie modest şi să-şi organizeze cu luciditate o mică comunitate pe care se putea baza. Corleone obişnuia să ajute diverşi indivizi din comunitate care lucrau cinstit în diverse domenii, fără să le solicite nimic altceva decât să-i accepte prietenia. El anticipa pe bună dreptate că la un moment dat va avea nevoie de ei şi de aceea accepta să-i ajute, mai ales că îi era şi uşor să o facă, având nenumărate relaţii în poliţie şi în lumea politică. Mai mult decât atât, a fost permanent atent să-şi pregătească un succesor, căutând indicii relevante la fii săi şi la consilierul lui de origine irlandeză.
2. Concentrază-te pe rezultate
Corleone era genul de lider care ştia să-şi motiveze oamenii şi remarca imediat dacă cineva s-a „înmuiat“, deşi situaţia necesită o altfel de atitudine. Liderul familiei acţiona decisiv la nevoie şi privea în perspectivă, nefăcând absolut nimic la voia întâmplării. În afaceri trebuie să fii dur, credea Corleone, şi să acţionezi la timpul potrivit. Dacă cumva nu aţi văzut filmul şi nu aţi citit nici cartea, nu vă imaginaţi că a acţiona însemna a împuşca oameni în stânga şi în dreapta. Familia Corleone deţinea afaceri cu ulei de măsline, clădiri de birouri, săli de jocuri de noroc şi hoteluri.
3. Nu te implica emoţional
Spre deosebire de fiul său, Sonny Corleone, Naşul nu se implica niciodată emoţional când era vorba de afaceri, nu devenea impulsiv şi nu acţiona la nervi. De fapt, Naşul era atât de echilibrat în ceea ce făcea, încât aproape că nu se enerva niciodată. Să recunoaştem că în afaceri există câştigători şi pierzători, există frustrari şi satisfacţii. Însă pentru a avea succes trebuie să eliminăm ego-urile inutile şi trebuie să fim hotărâţi când e cazul. Naşul trăia într-o lume a familiilor mafiote, care uneori îşi făceau singure dreptate. Dacă teritoriile erau încălcate, dacă se intuia o lipsă de respect, se acţiona, dar nu imediat, ci după un plan bine pus la punct. Naşul îşi respecta competiţia, însă atunci când apărea o nouă oportunitate, nu ezita să îşi îndepărteze adversarul. Trageţi singuri concluziile, în funcţie de business-ul în care activaţi.
4. Nu-ţi lăsa angajaţii să te contrazică de faţă cu partenerii de afaceri
Este o fază deosebit de tensionată în carte, atunci când Sonny Corleone trece peste tatăl său în timpul unei discuţii importante cu Turcul. Turcul era de fapt un sicilian feroce care le propunea să îşi unească forţele şi să înceapă afaceri cu droguri. Naşul însă era de modă veche şi nu vroia să implice familia în aşa ceva şi refuză. Însă greşeala fusese făcută. Turcul s-a gândit imediat că l-ar putea ucide pe Naş, iar apoi l-ar fi forţat pe Sonny să facă o înţelegere. Nu spun acum că o gafă asemănătoare a unuia dintre angajaţii dumneavoastră ar duce la un deznodămând asemănător cu cel din carte, însă poate e mai bine să nu fiţi contrazis de angajaţi în timpul unor întâlniri importante, deoarece partenerii de afaceri ar putea identifica slăbiciuni.
5. Petreceţi timp cu familia
În opinia lui Vito Corleone, un om educat în tradiţia siciliană, un bărbat care nu îşi petrece timp cu familia lui nu este bărbat adevărat. Un om poate fi creativ şi poate lua decizii importante în momentul în care acasă are un echilibru. Petrecerea timpului cu familia şi cu prietenii apropiaţi făcea parte din bunul mers al lucrurilor. Deşi separaţia dintre afaceri şi partea feminină a familiei este foarte clar conturată, un lider mafiot este în primul rând un lider de familie.