Ce putem învăța din postarea lui Arnold Schwarzenegger care a devenit virală
Arnold Schwarzenegger – actor, om de afaceri, filantrop și fost guvernator al statului american California – a scris un mesaj pe Facebook despre copilăria sa, iar postarea a devenit virală.
”Am crescut într-o casă fără apă curentă, așa că nu am știut ce e acela un duș până la vârsta de 15 ani, când am mers prima dată la sala de forță. Ne spălam în acest bazin, folosind un prosop. Eu și fratele meu aduceam apa de la fântână în casă, apoi fiecare membru al familiei începea să se spele: mai întâi mama, apoi tata, pe urmă fratele meu și, în final, eu. Până când îmi venea rândul, apa se murdărea, așa că trebuia să aduc alta de la fântână”, a scris pe Facebook Arnold Schwarzenegger.
În final, el și-a îndemnat comunitatea să împărtășească amintiri din copilărie, ca să ne reamintim cu toții cât de departe am ajuns. Oamenii s-au conformat și și-au scris, pe scurt, povestea vieții lor, astfel că postarea are, în acest moment, peste 75.000 de reacții, 3.500 de comentarii și 4.200 de distribuiri.
Am tras trei concluzii din istorisirea lui Arnold Schwarzenegger:
1. Nu uita de unde ai plecat. Cel ce uită de unde a plecat nu va ajunge niciodată la destinaţie – spune un proverb filipinez. Asta pentru că, la fel ca în cazul unui copac, rădăcinile îți dau startul în viață, îți asigură o bază pentru dezvoltarea ulterioară și te ”hrănesc” constant. Nu are rost să negi ceva ce face parte din tine. În schimb, vezi cum îți poți folosi experiențele din anii de formare astfel încât să ajungi unde ți-ai propus.
2. Nu uita de unde ai plecat ca să vezi cât de departe ai ajuns. O rememorare a experiențelor anterioare te ajută să vezi lucrurile în perspectivă. Pentru că traseul vieții cuiva (personale și profesionale) nu e niciodată liniar, o întoarcere în timp te ajută să te înțelegi mai bine și să îți dai seama ce vrei să faci în viitor.
3. Chiar dacă te întorci de unde ai plecat, nu vei fi același; vei fi un TU mai bogat în experiențe. Mi-a plăcut ce a spus Aura Woodward într-un interviu acordat Revistei CARIERE: Este important să dezvolți proiecte în țara în care te-ai născut. Poate că nu e posibil (sau nu vrei) să te întorci în locurile natale, însă asta nu înseamnă că nu poți face ceva pentru comunitatea ta. Fie că studiezi în afară sau muncești peste hotare și decizi la un moment dat să îți investești cunoștințele (și banii) în țară, fie că îți susții conaționali într-o formă sau alta chiar și când te afli în altă parte, este de mare ajutor să aduci o contribuție locului în care ai crescut și oamenilor alături de care ai crescut. Un exemplu este George Enescu, care, în plină ascensiune internațională, a încurajat creațiile altor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Nicolae Brânzeu și Sabin Drăgoi. Și chiar dacă nu te mai leagă nimic de locurile natale, ar fi bine ca cele adoptive să primească același tratament din partea ta. E ca și cum ai replanta un copac; chiar dacă nu se mai află în cuibul în care a răsărit, semințele fructelor sale vor cădea împrejur și vor răsări plante noi. Și ca să rămânem la Arnold Schwarzenegger, care a avut o copilărie plină de provocări, el susține în prezent o campanie de prevenire a abandonului școlar.