Ce poate învăța e-mail-ul de la scrisori ne spun câțiva scriitori
Vă mai amintiți cum era să scrii o scrisoare? Dacă nu vă amintiți, imaginați-vă:
Scrisoarea este amprenta inimii. Scriind, călătorești în tine însuți și către celălalt – oricât de profund, oricât de aproape, oricât de detaliat, oricât de departe. Fără limite de spațiu și de timp. Inima este nelimitată și întotdeauna ofertantă.
Scriind o scrisoare te descoperi pe tine și te apropii de celălalt. Primind scrisoarea, celălalt se apropie de sine și te descoperă pe tine.
Scrisă sau primită, scrisoarea este un act de iubire și de explorare, de deschidere și de primire, un act de conectare ce aduce surpriză, descoperire și încântare. Chiar și atunci când doare.
„De ce a dispărut plăcerea zăbavei”
…se întreabă Milan Kundera în Lentoarea. Totul trebuie să fie imediat, în zilele noastre. Dar aș spune că, tocmai în zilele noastre, opusul vitezei ar putea fi nu atât lentoarea, cât ritmul firesc. Există un ritm firesc al lucrurilor și nu e firesc degeaba. Între însămânțare și coacere, între naștere și maturizare, între idee și implementare există câteva etape firești de creștere, formare și consolidare. Toate sunt necesare.
În plus, în goana după viteză, sărim nu numai peste numărul etapelor, ci și peste caracteristicile lor – deși unele ne solicită mintea în diverse moduri formatoare, altele ne solicită corpul în moduri structurale, iar altele ne solicită sufletul în moduri vitale. Toate sunt necesare.
DE CE E BINE SĂ SCRII O SCRISOARE
Pentru introspecție
Scriind călătorești în tine însuți. Scrisoarea este un act de introspecție. Se face cu grijă, cu atenție, cu concentrare. Cunoscându-te pe tine, vei scrie în cunoștință de cauză. Nu repezit, nu la impuls. Nu superficial, din vârful peniței. Nu din suprafața sufletului, ci din adâncul inimii. Pentru că timpul adâncește. Nu poți sta mult timp acolo unde nu-i nimic. Unde petreci timp, acolo descoperi.
Pentru conectare
Scriind călătorești către celălalt. În cunoștință de cauză. Dezvăluindu-te, te apropii și te conectezi cu celălalt. În mod autentic și cu adevărat. Asumat. Nu e loc de undo, de unsend, de cancel. Conexiunea umană nu poate fi controlată. Și e cu rost să fie așa.
Îți stimulează creativitatea
Scrisul, mai ales scrisul de mână, ne solicită vizual, motor și cognitiv. Această solicitare pe mai multe niveluri, această conexiune între diferite părți ale creierului și ale corpului nostru activează fluxul necesar creativității.
Îți solicită atenția și prezența
Aplecat peste hârtie și peste tine, nu poți face altceva și nu poți fi în altă parte. Trăiești doar pentru ce faci în acel moment și ești cu totul prezent.
E bine să scrii o scrisoare pentru că e bine să primești o scrisoare.
CE POATE ÎNVĂȚA E-MAIL-UL DE LA SCRISORI NE SPUN CÂȚIVA SCRIITORI
Lewis Carroll by Charles Dodgson– Wikimedia
Lewis Carrol
Dacă scrii ca răspuns la un mesaj pe care l-ai primit, mai întâi citește atent mesajul pe care l-ai primit – ca să-l înțelegi bine și să răspunzi ce trebuie. Multe erori se fac pentru că oamenii scriu la impuls și în necunoștință de cauză.
Dacă mesajul pe care l-ai scris ar putea să-i provoace iritare sau supărare destinatarului, atunci amână trimiterea până a doua zi. Citește-l din nou, cu ochi proaspeți, și imaginează-ți că l-ai primit tu. Făcând astfel, cel mai adesea îl vei rescrie, vei mai scoate din piper și din oțet și vei adăuga un pic de miere. Îl vei face mai gustos și mai ușor de înghițit.
Dacă mesajul pe care l-ai primit conține câteva observații severe, ori le treci cu vederea, ori îți faci răspunsul vizibil mai puțin sever. Iar dacă ți se răspunde un pic mai prietenos (pentru că interlocutorul tău vrea să recupereze diferența pe care tocmai ai creat-o tu între cele două mesaje dintre voi), atunci ai grijă ca răspunsul tău să fie chiar mai prietenos decât cel pe care l-ai primit. Cu un pic de astfel de grijă, lumea n-ar mai fi plină de certuri, ci de împăcări.
Nu te repeta. Odată ce ai spus ce ai avut de spus despre un subiect, clar și limpede, nu mai insista, chiar dacă nu ai convins. Altfel, orice repetare a argumentelor îl va face pe interlocutor să și le consolideze pe ale sale și veți intra într-un cerc vicios.
Dacă scrii zeflemitor, asigură-te că exagerezi suficient încât zeflemeaua să fie evidentă. Altfel, interlocutorul tău ar putea lua de bun ce spui tu, iar consecințele ar putea fi nedorite și grave.
Nu te strădui să ai ultimul cuvânt. Vorba e de argint, tăcerea e de aur.
Post-scriptumul este o invenție utilă, dar nu poate fi esența mesajului. Dimpotrivă, este destinat lucrurilor mărunte, tocmai pentru că nu se face mare caz de ele.
Dacă nu știi ce formulă de încheiere să folosești, citește mesajul pe care l-ai primit și încheie-l cu cel puțin aceeași apropiere și căldură, dacă nu cu un pic mai multă. Nu strică niciodată.
J. Willis Westlake
Scrie dacă ai ceva de spus. Adună toate informațiile necesare.
Scrie clar și îngrijit. Clarifică-ți gândurile, alege-ți cuvintele, structurează-ți ideile. Felul în care scrii te reprezintă. Un mesaj bine scris îți aduce înțelegere și apreciere din partea celui care îl citește. Cu cât mesajul tău este mai scurt, mai bine structurat și mai clar, cu atât este mai plăcut de citit. Nu ai timp? Fă-ți timp. Mai bine un mesaj bine scris, decât zece confuze și repezite.
Nu sări de la una la alta. Scrie în același loc tot ce ai de spus despre același subiect și organizează ideile în ordine logică.
Scrie simplu și elegant. Fără înflorituri, fără exagerări. Mesajul tău trebuie să fie plăcut și agreabil de citit.
Scrie pe hârtie albă. Pentru claritate, simplitate, eleganță.
Scrie cu negru (sau cu albastru), pe fond alb. Știi vorba scrie negru pe alb? Are rost. Negrul pe alb se vede clar și în mod neobositor pentru ochi. (Iar de pe albastru se reține cel mai bine).
Eleganța instrumentelor dă eleganță gândului.
Anaïs Nin by Elsa Dorfman – Wikimedia
Anaïs Nin
În jurnalele sale, Anaïs Nin face o paralelă între Paris și New York care cred că ilustrează foarte bine și diferențele dintre scrisoare și e-mail, și diferențele dintre comunicarea superficială și conexiunea umană reală.
„New York-ul este opusul Parisului. Intimitatea este ultima grijă a oamenilor. Prietenia și formarea ei nu se bucură de nicio atenție. Nu se face nimic pentru a fi atenuată asprimea vieții. Se vorbește atât de mult despre „lume”, despre milioane, despre grupuri, dar nu este căldură pentru ființa umană, nu este căldură între oameni. Subiectivitatea – care este semnul vieții interioare – este persecutată. Nevoia omului de a crește și de a se dezvolta este primită cu încruntare. Subiectivitatea pare a fi, ea însăși, un defect.
Nu se fac complimente, nu se oferă laude – penntru că lauda este semn de politețe, iar politețea este semn de ipocrizie. Americanii sunt mândri să ți le spună numai pe cele rele. Tabuul „nu-vorbi-niciodata-despre-tine” este legat de cea mai sinceră și mai simplă căutare de sine și este luat drept egoism.
În Paris, când intri într-o cameră, ai parte de atenția tuturor, fiecare încearcă să te facă să te simți binevenit, caută să te includă în conversație, își exprimă curiozitatea și interesul față de tine, reacționează la tine. Dar aici, fiecare se preface că parcă nu vede, nu aude, nu privește nimic cu prea mare atenție sau cu prea multă intenție. Pe fața oamenilor nu se vede nici interes, nici reacție.
Lipsesc nuanțele. Relațiile par impersonale și fiecare își păstrează viața personală un secret, în timp ce la Paris tocmai viața fiecăruia este miezul conversațiilor, al revelațiilor intime și al împărtășirii de experiență.”
Să ne vorbim și să ne scriem, așadar, cu deschidere și cu drag – și de sine, și de celălalt.
Foto: Pixabay
Traducere și adaptare: Felicia Luca