Ce inhibă creativitatea?

„Viitorul este al designerilor, inventatorilor, profesorilor, povestitorilor – tipologiile creative și empatice ale căror abilități trasează linia de fractură dintre cine o ia înainte și cine rămâne în urmă”, spune Daniel Pink în cartea sa, „A whole New Mind: Why Right-Brainers Will Rule the Future” (O minte cu totul nouă: de ce viitorul este al celor care își folosesc emisfera dreaptă).

Unele personalități sunt mai creative decât altele, dar creativitatea este a tuturor. Cu toții o putem cultiva și ne putem bucura de roadele ei – fie că o facem prin activități în mod evident creative (muzică, pictură, scris sau artă culinară) sau în modul în care rezolvăm probleme sau venim cu idei noi, pe cont propriu sau împreună cu ceilalți.

Dar creativitatea poate fi și inhibată de tot felul de restricții, dar mai ales de modul nostru de gândire. Ce ne limitează creativitatea și cum o eliberăm?
Să vedem:

Auto-cenzurarea

Dacă în capul tău este o voce care-ți vorbește mereu despre ce este imposibil și îți spune că nu poți face una sau alta pentru că nu te pricepi sau nu ești suficient de bun, atunci acest tip de auto-cenzurare îți va inhiba și limita eforturile și dăruirea. Așa că, de fiecare dată când îți sună în minte „nu poți”, „nu ești în stare”, „nu știi”, „nu ar trebui să” amintește-ți că explorarea este esențială pentru creativitate.

Este nevoie să fii deschis să încerci lucruri noi, abordări diferite și să accepți faptul că uneori lucrurile nu vor merge conform planului și câteodată vei eșua. Dar, indiferent dacă reușești sau eșuezi, vei învăța. Și vei deveni mai creativ.

Creativitatea este atât un proces, cât și un mijloc de atingere a unui scop. Modul în care ajungi să-ți îndeplinești scopul nu este bătut în piatră. Creativitatea este cel mai adesea inhibată de o sursă internă, nu externă.

Fixitate funcțională

Uneori creativitatea este inhibată de modul în care ne gândim la lucruri. Putem fi rigizi sau inflexibili în gândire – ca atunci când rămânem blocați pe ideea că există o singură abordare sau soluție posibilă. „Fixitatea funcțională” este un termen tehnic ce provine din psihologia Gestaldt și se referă la faptul că felul în care ne gândim la un obiect poate fi limitativ. De exemplu, cel mai adesea credem că lucrurile pot fi folosite numai în scopul pentru care au fost destinate.

Copiii încep prin a nu ști ce destinație au obiectele și ajung să le desemneze utilizări neașteptate, adeseori amuzante, care adulților nici nu le trec prin cap. Dar, pe măsură ce devin adulți, oamenii își pierd din deschiderea către explorare și joacă ce le eliberează mintea și le întreține creativitatea. Atunci, o scară poate fi numai o scară. În realitate, însă, din scară poți face o bibliotecă, din bibliotecă o banchetă, din răzătoare un suport de bijuterii, iar din lăzi de lemn o masă de cafea. Și tot așa.

Unii creativi nu se opresc niciodată din a reacționa flexibil la realitatea înconjurătoare. Picasso a trecut printr-o etapă de creație în care a construit sculpturi din „obiecte găsite” – de exemplu, dintr-un ghidon și o șa de bicicletă a construit un cap de bou. Două obiecte au format în mintea lui imaginea unui lucru total diferit de scopul căruia îi fuseseră destinate inițial, iar el a recreat această imagine în formă artistică.

Teama de eșec

Cu toții am auzit de „blocajul scriitorului” și de „frica de pagina albă”. Dar în ce constă frica aceasta, care poate afecta orice formă de creativitate? Poate fi frica de eșec, dar poate fi și frica de dezaprobarea celorlalți sau chiar frica de ridicol – atunci când credem că ce vrem noi să facem s-ar putea să nu reușească. Nu ne place să se râdă de noi sau ca strădania noastră să fie neluată în seamă. Ba chiar dorim sau căutăm aprobarea celorlalți pentru a reuși. Toate aceste tipuri de comportament ne opresc din a explora posibilitățile care există și pe care creativitatea ni le arată.
Creativitatea este și proces, și rezultat – iar procesul este în mare măsură unul de explorare. Așa că am face bine să ne eliberăm de restricțiile pe care ni le impunem singuri.

Vincent van Gogh îi scria fratelui său, Theo:

„Dacă vrei să fii activ nu trebuie să-ți fie teamă să faci greșeli, câteodată. Mulți cred că poți ajunge să fii bun fără să faci nimic greșit, dar asta este o iluzie și duce la stagnare și mediocritate. Când pânza e albă și se uită la tine cu un fel de imbecilitate, aruncă pe ea orice.

Nici nu știi ce paralizant poate fi să te privească o pânză albă, care-ți spune că nu poți să pictezi nimic. Pânza albă te privește stupid și te poate vrăji în așa măsură încât unii pictori chiar ajung să creadă că nu sunt în stare de nimic.
Multor pictori le este teamă de pânza albă, dar pânzei albe îi este frică de pasiunea pictorului care are curajul să o înfrunte și care a rupt vraja lui „nu poți”.

Uneori, viața însăși întoarce foaia și îi pune omului în față o descurajantă pagină albă, total demobilizatoare și lipsită de sens. Dar oricât ar părea viața de lipsită de sens câteodată, omul care are încredere, energie și căldură nu se lasă păcălit și trece la treabă.”

Nu căuta perfecțiunea

De altfel, știe cineva ce e perfecțiunea? Creativitatea este un proces de explorare, așadar nimic nu poate fi perfect – și nu acesta este scopul, oricum. În procesul de creație, ajungi la un rezultat bun, nu perfect. Tocmai pentru că nu e perfect nu e un capăt de drum, ceea ce îți lasă loc de explorare. Imperfecțiunea face loc pentru mai bine.

Adeseori, perfecțiunea este o mască pentru nesiguranță, pentru neîncredere în sine, pentru nevoia de recunoaștere din partea celorlați. Astfel, atunci când căutăm sau când evaluăm perfecțiunea, adeseori o facem după standardele altora, ceea ce este extrem de limitativ.

Arta lui Leondardo da Vinci este perfectă, în felul său, dar cum ar fi dacă toate operele de artă ar fi la fel, în loc să ne bucurăm de minunata bogăție și diversitate care ne dezvăluie atâtea aspecte ale lumii și ale vieții și continuă să dezvolte expresia artistică.

Prin diversitate și explorare creativitatea transcende limitele perfecțiunii. Așadar, explorează liber, fără a fi atașat de ideea de perfecțiune.
În loc să aspiri la idealurile altora, țintește către ale tale. Viziunea altuia nu te exprimă pe tine. Expresia de sine este unică și sacră.

„Perfecțiunea, ce pasionează pe atâția oameni, pe mine nu mă interesează. Ceea ce importă este să vibrezi tu însuți și să faci și pe alții să vibreze”, spune George Enescu.

Sursă: Harriet Griffey – „I want to be creative”