Ce am invatat din calatorii
In schimb, am asistat la povestea istorisita de doi oameni care au facut trekul spre Everest Base Camp – Nepal (eu am fost pe partea cealalta a marelui varf, la Everest Base Camp – Tibet). Doi oameni obisnuiti, unul ziarist – Dragos, iar Irina nu stiu exact ce lucreaza, care au decis sa isi demonstreze ca sunt si altceva decat “oameni ai muncii” si s-au dus de Craciun si Anul Nou in Nepal si au mers pe drumul spre Base Camp. O poveste fascinanta, o poveste pe care am mai auzit-o, a unor oameni care doresc sa-si intreaca limitele, sa iasa cumva din “pilotul automat” incercand ceva greu, care pare imposibil… dar, dupa ce reusesti, ai un sentiment asa, de bine…
Asa ca, dupa povestea de seara, m-am gandit sa astern pe hartie ce am invatat din calatorii si ce ma mana in “lupta”…. Dar s-o iau una dupa alta.
In general, oamenii sunt buni. Oriunde m-am dus, m-am simtit bine primit. Daca le ceri ajutorul, te ajuta. Nu exista o “ospitalitate romaneasca” sau “ospitalitate poloneza” sau “ospitalitate thailandeza”. Exista ospitalitate. E drept, exista natiuni unde ospitalitatea este ridicata la nivel de obligatie sfanta, dar am intalnit tipul asta de ospitalitate in tari unde natura nu este prea ingaduitoare… In vremuri de demult, o usa inchisa in nas era sinonima cu moartea celui care era refuzat… de aceea, in tari desertice sau mai inghetate vei gasi oameni care se vor da peste cap mai mult sa te ajute.
Fericirea nu inseamna iPhone + Zara + Mercedes. Stiti care este tara unde oamenii mi s-au parut cei mai fericiti? Filipine! E una dintre cele mai sarace tari pe care le-am vizitat. Este haotica, este corupta. Nu cred insa ca se moare de foame pentru ca este o insula vulcanica, foarte roditoare, iar clima este propice. In schimb, multi mor in urma uraganelor (sunt cel putin 13 uragane majore care lovesc tara in fiecare an) sau in urma eruptiilor vulcanice (cea mai mare eruptie vulcanica a secolului trecut a avut loc in Filipine). Si totusi, peste tot, pe strada, prin mijloacele de transport in comun, prin sate, am vazut numai zambete pe buze, ras… multi canta pe strada si pufnesc in ras cand se vad unii cu altii… Si nu au iPhone, sunt aproape desculti, iar motocicleta este, poate, cel mai valoros bun pe care il detin.
Departe nu inseamna lipsa de confort. Traim intr-o lume care se globalizeaza si se modernizeaza intr-un ritm galopant. Oriunde te duci in lume, vei gasi un colt familiar… Nu iti place mancarea asiatica? E greu sa nu gasesti vreun loc care sa-ti faca o mancare cat de cat apropiata de cea europeana. Vei gasi hoteluri sau pensiuni unde te vei simti confortabil, cam peste tot vei gasi un loc familiar. Nu zic “ca acasa”, dar un loc in care te vei simti bine. Unii zic ca a calatori inseamna sa iesi din “zona ta de confort”. Zona de confort nu este obiectiva, ci subiectiva, este doar in mintea ta… Peste tot vei gasi zona ta de confort… chiar si la 5.000 de metri sau in desert… Trebuie doar sa te reinventezi daca este cazul.
Concentreaza-te pe partea plina a paharului. Am auzit pe multi ca nu calatoresc mai la este de Antalya pentru ca e jeg, ca nu sunt drumuri etc. etc. De asemenea, de zeci de ani aud ca turismul nu merge in Romania pentru ca nu sunt sosele. Ca ar trebui sa inchidem cativa ani tara turistilor straini, sa construim autostrazi, telecabine, partii de schi si hoteluri all-inclusive cu 149 de feluri de mancare si dupa vreo 10 ani sa permitem din nou accesul turistilor straini in Romania. Urmarind aceasta logica, niciun turist nu ar trebui sa calce in India, Nepal, Filipine sau Kenya… Exista oameni care calatoresc pentru a descoperi ceva nou, ceva diferit. Nu cred ca sunt multi care se pun in miscare si viziteaza lumea pentru a manca in McDonald’s-uri din 120 de tari sau pentru a savura superbele si excitantele autostrazi pline de masini colorate. Chiar si cei ce revin din Europa Occidentala nu prea pun poze cu autostrazi pe Facebook, ci mai degraba cu catedrale, palate, plaje, feluri de mancare sau partii de schi. Exista turisti care vad partea plina a paharului. Fain, in Romania, nu exista autostrazi cu 7 benzi pe sens, dar gasesc cea mai mare populatie de ursi din Europa, nu avem prea multe aeroporturi compatibile cu A380, dar avem manastiri pictate acum 500 de ani, traditii, sate medievale… La fel si in strainatate… Egiptul poate fi murdar, dar, daca treci peste asta, descoperi o civilizatie unica, o arta incredibila si constructii de o durabilitate… pe care nu o va avea nicio autostrada din lume!
Nu trebuie sa cheltuiesti o avere pentru a calatori. Am intalnit multi tineri si mai putin tineri care calatoresc pentru perioade mai lungi sau mai scurte, fara a cheltui imens. E drept, e o munca de informare, de cercetare, o munca in care trebuie sa-ti eficientizezi traseul – gasesti un avion mai ieftin, un autobuz de noapte, un hotel la un pret rezonabil, o promotie, o oferta de la vreo agentie de voiaj… Daca, intr-adevar, doresti sa vizitezi lumea, gasesti o cale. Poti gasi joburi pe drum, te poti inscrie in programe de voluntariat. Cunosc pe cineva care a decis ca la peste 30 ani sa se faca stewardesa ca sa vada lumea. Totul e sa vrei.
A fi diferit nu inseamna a fi periculos si nici ridicol. Femeile din tarile musulmane sunt imbracate din cap pana in picioare. Hmmm… sunt oprimate sau sunt proaste. 95% dintre casatoriile din India sau Nepal sunt aranjate de parinti. Vai, ce penibil! Ca un tip sa devina barbat in triburile de hameri din Etiopia de Sud, sor-sa trebuie biciuita. Ce barbar! Orice thailandez trebuie ca in viata sa fie cel putin cateva zile sau o saptamana calugar, inclusiv regele. Ce habotnici! Tibetanii cred in reincarnare. Nu exista asa ceva! Orice traditie sau obicei are un motiv. Oamenii sunt, in general, o rasa relativ logica… poate unii mai traditionalisti decat altii, dar orice obicei care noua ni se pare ciudat, periculos, perimat si idiot are un motiv… si de ce a aparut, si de ce se perpetueaza. Iar daca incerci sa intelegi “de ce”, te poate face mai tolerant. Am citit in Bhutan un articol despre Romania in care se scria ca oamenii sunt foarte saraci si deprimati si ca au aparut cosciuge low-cost facute din nu stiu ce materiale ieftine pentru cei care mor si nu au bani. Comentariul ziaristului (genial de altfel) era “in aceste conditii, de ce nu sunt incinerati ?”… pentru el poate parea penibil ca romanii nu s-au gandit la o astfel de solutie!
Si aici ajung la intrebarea… de ce ai vrea sa vizitezi lumea? Poate cel mai simplu raspuns este sa-l citez pe Sir Edmund Hillary care, intrebat fiind de ce a cucerit Everestul, a raspuns simplu – “Pentru ca exista”… Da, pentru ca exista, pentru ca iti poti imbogati mintea si sufletul cu atatea intamplari sau pilde auzite, cu peisaje si spiritualitate, pentru ca ai o singura viata si ea trebuie traita – scurta, lunga, cum o fi. Pentru ca este in ADN-ul nostru, al speciei uman … din aceasta cauza, stramosii mei si ai tai au plecat din Africa si au impanzit lumea! Iar spiritul si dorinta aceea, uneori inexplicabila, de a pleca de acolo vin, de la primii homo sapiens care au taiat-o din centrul Africii spre alta zari.
Dar eu de ce calatoresc? Pe langa acea chemare pe care mi-e greu sa o explic, probabil e ancestrala, am o pasiune pentru intelegerea altor civilizatii… Prima mea pasiune, inca inainte de a ajunge la scoala, era sa invat pe dinafara numele tuturor capitalelor lumii… Aveam o bucurie deosebita sa pronunt, probabil peltic, numele Ouagadougou sau Antananarivo! Dupa ce am ajuns la scoala, mi-a cazut in mana o carte – “Povestiri istorice”, scrisa de Mihail Drumes. Eu de mic iubeam povestile… cu zane, cu Feti-Frumosi, cu balauri… Si, prin clasa a II-a sau a III-a, am gasit aceasta carte care mi-a deschis pasiunea pentru istorie… cred ca am citit-o de zeci de ori… dar eroii basmelor nu mai erau Fat-Frumos si Zmeul Zmeilor, ci Stefan cel Mare si Mihai Viteazul… si de atunci am citit sute si sute de carti de istorie… am trecut de la istoria romanilor la istoria universala si, ca elev, visam la Macchu Picchu, Roma, piramide… Iar Revolutia mi-a deschis poarta spre aceste minuni.
In facultate, am fost plecat la Maastricht, in Olanda, la bursa. Unul dintre primele cursuri s-a numit “Cultural Differences and its Impact on the International Business”. Profesor mi-a fost Geert Hofstede, care ulterior aveam sa descopar ca era un guru mondial al studiilor de diferente culturale. Eram in 1991 si pana atunci Hofstede studiase doar lumea libera, de dincolo (din punctul meu de vedere) de Cortina de Fier. Hofstede era insetat sa descopere si sa mapeze, din punct de vedere cultural, popoarele proaspat eliberate de sub comunism, dar inca nu ajunsese dincolo de Berlin. Si dintre studentii est-europeni care erau acolo, eram singurul care stia istorie, geografie, fundamentele studiilor inter-culturale… Mi-aduc aminte ca am povestit ore in sir… Eu, despre misterioasa si enigmatica lume a Estului Europei, el, despre fascinanta, dar la fel de enigmatica Terra. A fost un imbold pentru mine sa calatoresc.
Cred ca oamenii trebuie sa calatoreasca. Indiferent cum, dar sa calatoreasca. De multe ori, o calatorie poate fi echivalenta cu studii savante, inveti extrem de multe. Citeste presa locala (peste tot vor fi ziare in limbi pe care ar trebui sa le intelegi), comunica, deschide ochii… Nu conteaza cum calatoresti – fie esti intr-un grup organizat cu o agentie, fie pe cont propriu cu rucsacul in spate. Important este sa pleci, sa vezi, sa afli.
Evident, exista si cei care calatoresc pentru a epata, pentru a se da mari, pentru a prima like-uri pe Facebook… In ultima instanta, nu e rau. Poate se lipeste ceva si de ei. Desi nu prea umbla cu ochii, urechile si, mai ales, inima deschisa, dar exista o sansa ca totusi sa se lipeasca.
Dar sa revin la “ce am invatat din calatorii”, subiectul postarii, ca am inceput deja sa divaghez. Nu doresc sa scriu mai mult pentru ca, de fapt, vreau sa deschid o discutie, sa interactionam… ce ati invatat voi din calatorii? Ce va asteptati sa invatati dintr-o calatorie? Va astept la comentarii sa dezbatem.
Articol preluat de site-ul imperatortravel.ro