Câte opțiuni pentru o singură alegere?
În „Micul prinț”, Antoine de Saint Exupery scrie: „Oamenii de pe planetă ta, (…) cresc cinci mii de trandafiri într-o singură grădină… și tot nu găsesc ceea ce caută…”
Viitorul în prezent se construiește
Ni se tot spune că „bunăstarea nu stă în câți bani avem, ci în câte opțiuni avem”. Ni se recomandă „să ne păstrăm opțiunile deschise” și „să explorăm toate opțiunile” etc. Pe alocuri am ajuns sclavii opțiunilor într-atât încât nu mai găsim în noi resurse de răbdare și stabilitate pentru a ne dedica, cu reală răspundere, unei anumite alegeri.
Trăim cu senzația că binele și împlinirea se găsesc undeva în….viitorul loc de muncă, în următorul proiect, în clienții din altă parte a continentului, în următoarea sută de prieteni de pe Facebook, printre următorii 10 bărbați sau femei pe care îi vom întâlni.
Dar privind întruna spre viitorul apropiat, nu-l onorăm cu atenție și dăruire pe „aici și acum”, uitând că viitorul, spre care tot tindem, „aici și acum” se construiește.
Suntem mereu cu ochii după ceva mai bun, iar uneori chiar ni se pare că zărim acel ceva, dar oricărui lucru mai bun îi lipsesc câteva elemente relevante, mai mereu altele. De ce să fim atât de critici cu viața noastră și să ne grăbim să considerăm mereu că ceea ce avem noi este neadecvat?
Opțiunile nu sunt perfecte. Opțiunile sunt doar diferite.
Pentru a face o alegere bună, avem nevoie nu atât de multe opțiuni, cât să știm să facem o alegere care să ni se potrivească. Așadar, e nevoie să știm cine suntem, spre ce tindem, ce ne face bine, ce putem noi face – cu resursele de care dispunem sau pe care ni le descoperim și ni le dezvoltăm. Dacă ne încărcăm cu prea multe variabile, niciodată nu vom termina de cântărit. De altfel, cântărirea opțiunilor nu ține loc de viață. Dacă tot cântărim, când ne mai și trăim alegerile?
Nimeni nu poate prevedea evoluția exactă a combinației dintre cine este fiecare dintre noi și o varianta sau alta. Suntem unici, iar viața noastră nu seamănă cu nicio alta, este croită numai pentru noi. Prin urmare, efectul exact al unei alegeri asupra noastră va fi diferit de ceea ce putem noi prevedea sau de efectul pe care aceeași alegere l-a avut în viață altcuiva. Alegerea noastră va avea propria încărcătură de neprevăzut, de mister și de evoluție.
Pentru a înțelege ce presupune o anumită variantă avem nevoie nu atât de timp pentru a o examina, cât de timp pentru a o trăi. Numai așa o vom putea privi din unghiurile cu adevărat relevante pentru circumstanțele vieții noastre.
Să ne cântărim opțiunile fără teamă, să ne ascultăm intuiția și să pornim la drum.
Odată ce am ales, să ne dedicăm alegerii noastre, pentru că aceasta ne este acum direcția. Să nu tot privim înapoi. Nimeni nu va ști vreodată ce s-ar fi întâmplat dacă am fi ales altfel.
Dacă ne dedicăm prezentului putem fructifica tot ceea ce ne este dat. Căci orice ne-ar putea oferi viitorul, drumul într-acolo prin prezent trece și aici îl pavăm. Nu degeaba am ales acest drum. Am luat o decizie în mod conștient, în congruență cu noi înșine și cu informațiile pe care le-am avut în momentul în care am făcut alegerea. Acest drum ne va conduce mai aproape de destinația noastră. Cât de aproape – asta depinde de noi. Așadar, să pășim cu hotărâre. Nu cu teamă. Nu cu îndoială.
Dacă nu ne investim convingător resursele în prezentul nostru, dacă stăm cu un picior în afara oricărei situații, pregătiți să ieșim oricând din ea, nu vom avea din ce plămădi tot conținutul, sensul, substanța și binele după care tot alergăm.
Bunăstarea stă în aprofundarea unei alegeri asumate, nu în jonglarea, la nesfârșit, a nenumărate variante.