„Cât de dragă îmi ești tu IE!”
Frumusețea de odinioară a femeilor , drum spre căutarea frumosului, identitate și acceptarea valorilor care ne definesc. Vorbim despre un eveniment inedit: Flori de ie va defila pe 1 decembrie. În inima României, la Brașov.
Începând cu ora 17:30, la Coresi Shopping Resort, într-o paradă centenară Port cu BucurIE! Astfel, iubitorii Florilor de ie din toată țara și nu numai, sunt invitați într-o incursiune în timp. Evenimentul marcând centenarul Marii Unirii prin readucerea în contemporaneitate a costumului popular.
100 de modele purtând cu bucurIE 100 de costume populare autentice, culese din toate regiunile istorice ale țării vor defila pe scenă! Colecţia privată Flori de ie ce va fi prezentată este unică în România și cuprinde peste 150 de costume tradiţionale româneşti din toate colțurile țării. Cu broderii deosebite, cusute cu fir de mătase, bumbac sau metalic, pe borangic, batist sau pânză de casă, cu mărgele sau cu paiete.
O reîntoarcere în timp, o istorie de 100 de ani de tradiție
Frumusețea de odinioară a femeilor va fi redată atât prin costumele prezentate, cât și prin arta împletitului în păr. Artă realizată de către hairstylist-ul Christina Gramma.
“Marcator de identitate, costumul popular reprezintă dovada vie că timpul poate fi conservat și comprimat. Parada Port cu BucurIE este mai mult decât o paradă a costumului popular, este o punte între generații, o frântură din RomânIA Centenară!”, ne-a declarat Cristina Chiriac, fondatorul brandului Flori de ie. “Prima oară, la 100 de ani de RomânIE, spunem: <Cât de dragă îmi ești tu IE!>”.