Artistii de dupa program din New York

Jeremy Lawrence a fost o surpriza pentru mine si asta pentru ca l-am
cunoscut mai intai in calitatea sa de researcher (documentarist), lucrand
pentru cea mai mare companie de Executive Search din New York! Lucreaza in
acest domeniu de zece ani. Si in tot acest timp, lucrand „nine to five", cum
spun americanii (si nu exagereaza deloc, pentru ca nu-i prea gasesti la birou
dupa ora 5 pm), a reusit sa-si construiasca in paralel o cariera artistica. As
spune, mai degraba, sa o sustina financiar pe una prin cealalta.

Nu ne trebuie o statistica sa aflam cati office manageri, directori de PR,
resurse umane, consultanti din diverse domenii, sunt, din vocatie, dansatori,
actori, cantareti, poeti, scriitori. Dar au lasat vocatia pe post de hobby,
pentru ca nu le platea intretinerea, chiria, mancarea, ratele la banca.

De meserie – artist de timp liber in New York

Dupa doar trei luni petrecute „in sistemul american", trebuie sa le spun,
cu parere de rau, tuturor celor care si-au sacrificat talentul pentru supravietuirea
sociala ca, din pacate, acesta este pretul platit pentru ca faci parte dintr-o tara
din Estul Europei, dezechilibrata politic si abia-abia echilibrata economic.
Suntem o natiune unde talentul este aprioric pentru un procent impresionant de
tineri si, cu toate astea, majoritatea esueaza in a-si transforma vocatia in
cariera. Un sistem bine pus la punct, cum este cel american, permite chiar si
celor fara talent, dar cu ambitie sa aiba oportunitatea de a se dezvolta in
directia artistica pe care si-o doresc. In New York, sunt sute de organizatii
artistice non-profit la care orice artist poate da, gratuit, o auditie. Daca esti
bun cat de cat, organizatia te va ajuta sa obtii roluri, sa te pregatesti, sa-ti
imbunatatesti tehnica. Si asta pentru doar o taxa lunara modesta (comparativ cu
nivelurile salariale de aici) de 40-50 de dolari. Important este ca se poate. Si
asa, serile, in timpul zilelor lucratoare, si in weekend, talentatii fara finantator
ai New York-ului joaca pe scenele uneori aproape claustrofobic de mici (dar totusi
scene) ale cine stie carui teatru independent, dupa ce, cu cateva ore inainte,
au plecat de la serviciul lor trivial. Asa, isi pastreaza demnitatea propriului
talent, semi-implinirea propriului destin „special". In Romania, acest lucru
pur si simplu nu este inca posibil. Societatea mai are niste zeci de ani de
parcurs pana la a le oferi tuturor oportunitatile pe care le cauta.

Romanii – prea mandri ca sa-si
cultive talentul

Deocamdata, in Romania, cei mai buni scriitori si artisti se zbat sa creeze
valoare prin intermediul relativ nou-incorporatului concept de Corporate Social
Responsibility, deci cu ajutorul suportului financiar oferit de companiile mari
de pe piata. Pentru multi dintre ei, sa ceara acest ajutor material unei
persoane care trebuie sa masoare atent unde se duce „bugetul de sponsorizare
anual" este degradant. Piesa lor, evenimentul lor, proiectul lor este aliniat
altor propuneri cu caracter umanitar (bani pentru copiii orfani, pentru batrani,
pentru spitale etc.).

Citeam recent ca presedintele Autoritatii pentru Strategii Guvernamentale,
Alfred Bulai, sustinea ca in 2007 Romania trebuie sa-si promoveze agresiv mostenirile
culturalo-populare: traditiile de la sate, peisajele mioritice, manastirile din
Moldova.

In realitate, Romania trebuie sa-si promoveze
talentele. In arta, in sport, in cultura, in afaceri. Cei din ultima categorie, tinerii profesionisti cu
mentalitate capitalista, au reusit sa se promoveze singuri. Ca dovada, zecile
de afaceri construite de romani sub 40 de ani care au fost vandute sau au
fuzionat cu companii internationale.

Razvan Mazilu, cel mai bun dansator roman, a realizat, cu ceva vreme in urma,
ca are nevoie de o echipa care sa-i promoveze proiectele si imaginea, pentru ca
el sa se poata concentra pe creatii de dans si coregrafie. Proiectul lui
Mazilu, „Dance Energy", o gala extraordinara de balet la care participa nume
internationale, este, cu siguranta, unul pe care potentialii sponsori,
companiile private din Romania, l-ar incadra in buget la capitolul „CSR". In mod
normal, Agentia pentru Strategii Guvernamentale ar trebui sa inteleaga ce
ocazie imensa de promovare a Romaniei constituie aceasta gala. Arta este o
valoare universala care va avea in permanenta sustinerea elitelor lumii.
Oamenii de afaceri straini care urmeaza sa decida daca investesc sau nu in Romania
vor fi mai degraba impresionati de Portretul lui Dorian Grey si limbajul
international al artei decat de dansurile traditionale populare. Suna nedrept,
dar realist.

Ioana Moldovan, directorul Teatrului Act, este un acerb promotor si „vanzator"
al produsului artistic unic creat de echipa Act. Teatrul traieste din sponsorizari,
adica tot din CSR. Majoritatea actorilor consacrati contracteaza proiecte
independente pentru a putea supravietui: reclame TV, prezentari de spectacole.
Teatrul Act este un fenomen care merita urmarit si sustinut. Actorii acestui
teatru, poate si pentru ca, majoritatea, reprezinta tanara generatie, sunt mai
aproape de ecuatia „arta+bani=succes" si invata sa le faca pe amandoua, in paralel.

Revista Vanity Fair are un motto
excelent: „All is vanities… nothing is fair".