Valentin Gheorghiu și Gabriel Croitoru își dau întâlnire cu Beethoven la Sala Radio
Seara se anunță specială și prin prisma instrumentelor muzicale de valoare la care vor cânta Valentin Gheorghiu și Gabriel Croitoru: este vorba despre noul pian STEINWAY al Sălii Radio, respectiv vioara GUARNERI, care a aparţinut lui George Enescu și la care, din 2008, cântă Gabriel Croitoru.
Citește și „Norma” întruchipată de soprana Elena Moşuc, la Sala Radio
Valentin Gheorghiu s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor român și a colaborat cu nume importante ale vieţii muzicale, alături de care a evoluat în diverse țări, printre care Austria, Franţa, Germania, SUA, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Canada, Spania și Japonia. Pe lângă o activitate solistică de excepţie, marcată de recitaluri şi concerte, Valentin Gheorghiu se dedică şi muzicii de cameră. A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre acestea editate de case de discuri din ţară sau din străinătate.
A fost distins cu numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului, în prezent făcând parte din juriile concursurilor „P. I. Ceaikovski”, „Van Cliburn”, „Fr. Chopin”, „A. Rubinstein”, L. van Beethoven”, „R. Schumann”și „J. S. Bach”. De-a lungul timpului, Valentin Gheorghiu a obţinut Menţiunea I în cadrul Premiilor „George Enescu” (1946), a fost distins cu Premiul Academiei Române (1961), iar atât Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cât şi Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.
Citește și Luiza Zan cântă cu Big Band-ul Radio
Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, printre care London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia”, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon. A fost aplaudat în recitaluri în Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China și SUA. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul „Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi „Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).
Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.
Citește și Peter Feranec, de la Teatrul Mikhailovsky, din Sankt Petersburg, la Sala Radio
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio puteți accesa site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.