Umbrele lui Francisc Chiuariu
Evenimentul face parte dintr-un proiect expoziţional major al pictorului Chiuariu, prezent în această iarnă-primăvară cu trei expoziţii simultane la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia, Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi galeria privată de artă contemporană AnnArt Gallery. După o carieră de peste 20 de ani, Francisc Chiuariu se află astăzi într-un arc de intensă originalitate creativă prin seria de lucrări Outdoor.
Începută în 2009 și însumând acum peste 50 de piese, „Outdoor” reprezintă cea mai importantă serie din creaţia lui Chiuariu. „Numeric, seria este generoasă, iar expresivitatea totală a acesteia este rezultatul combinării într-o singură imagine a experienţelor picturii, fotografiei şi filmului. Această traversare a genurilor este posibilă printr-o inovaţie personală a lui Chiuariu, care foloseşte suportul de backlit pentru pictură.“ (Cosmin Năsui, curator)
Pictura plasmatică
Shadows se prefigurează ca una dintre cele mai importante serii din creaţia artistului, care întreprinde o traversare a genurilor si artelor, vechi şi noi, printr-o inovaţie, foarte personală: suportul de backlit pentru pictură. Chiuariu revoluţionează spaţiul picturii pe care îl descompune pe straturi diferite, pe ambele feţe ale suportului. Astfel, pe faţa backlitului este pictura în ulei, iar pe spate, pictura cu cerneluri tipografice. Cele două straturi se completează şi, mai ales, funcţionează ca două planuri ale spaţiului imaginii oferind o iluzie de profunzime, de pictură 3D. Astfel, profitând de pictura cu layere multiple, artistul schimbă mereu focusul pe trecători, pe grupuri, din prim plan până în planul trei şi decorul urban. Piramida socială se alcatuieşte de la sine în aceste cadre cinematografice ale unei dinamici demografice.
Experimentele artistice ale lui Francisc Chiuariu cuprinse în seria „Shadows” implică „pictura plasmatică”, dupa cum a numit-o el însuşi, având ca suport backlit-ul provenit din industia de advertising.
„Ne-am alăturat celor care l-au susţinut pe Francisc Chiuariu în participarea la Bienala de la Moscova și apoi în proiectul Tel-Aviv; am asistat cu surescitare la o vânzare de top într-o licitaţie publică la București, când o lucrare a lui din 2008 a trecut peste pragul psihologic de 5,000 de euro. Avem încredere în forţa creativă a lui Francisc Chiuariu și dorim să îl regăsim în cât mai multe colecţii private cărora le adaugă o însemnată valoare.“ a declarat Gabriela Massaci, directorul programe AnnArt Gallery.