Turneul national „Va place TANGO?” ajunge la Bucuresti!
Turneul „Va place TANGO?” se desfasoara in perioada 28 septembrie-24 octombrie, in 12 orase din Romania. Alaturi de Razvan Suma, pe scena se vor afla si Analia Selis (voce) si Julio Santillan (chitara).
„Subiectul” turneului, tango-ul, dansul care a starnit cele mai multe controverse, este abordat intr-o maniera cu totul aparte. Cei trei artisti au ales sa interpreteze tango in cel mai traditional mod posibil, asa cum se canta in mahalele din Buenos Aires atunci cand acest gen provoca pasiuni aprinse, dar intr-un aranjament neobisnuit si inedit: pentru violoncel, chitara si voce.
Biletele pentru concertul de la Sala Radio (22 octombrie) s-au epuizat in totalitate cu mai bine de doua saptamani inaintea evenimentului, iar pentru cel de-al doilea concert din capitala – Teatrelli (24 octombrie), mai sunt doar cateva locuri disponibile.
In afara celor doua evenimente de la Bucuresti, turneul „Va place TANGO?” va ajunge si in:
- Baia Mare, Sala Rotary a Liceului de Arte, 15 octombrie, ora 18:00
- Targu Mures, Casa de Cultura „Mihai Eminescu”, 17 octombrie, ora 19:00
- Arcus, Sala Castelului, 18 octombrie, ora 19:00
- Sibiu, Sala Thalia, 19 octombrie, ora 19:00
- Pitesti, Sala Filarmonicii, 23 octombrie, ora 19:00.
Pentru mai multe detalii despre turneul national „Va place TANGO?”, puteti sa consultati site-ul www.razvansuma.com.