The Evolving Self – o carte despre lucrurile care ne influenţează şi ne blochează în a vedea adevărul

Fluxul, spune autorul, este regăsit în acele experienţe în care ne simţim împliniţi şi implicaţi în totalitate. Fie că e vorba despre creaţia în artă, practica spirituală sau activităţi sportive, starea de flux apare când ceea ce facem e suficient de greu, astfel încât să ne provoace, dar nu ne depăşeşte abilităţile. Pierdem noţiunea timpului, ne concentrăm în totalitate, iar corpul şi mintea sunt absorbite în acel proces. În tot acest timp, primim constant un răspuns pozitiv: că facem ceva care ne defineşte şi ne dezvoltă. E momentul în care simţim că putem să excelăm şi să depăşim limite.

În cartea The Evolving Self: A Psychology for the Third Millennium, apărută în 1994, autorul reia conceptul care l-a făcut celebru, tratându-l dintr-o perspectivă etică şi morală: ca forţă a evoluţie.

Cartea este structurată în 2 părţi: The Lure of the Past şi The Power of the Future

În prima parte, autorul ne avertizează că ceea ce ne-a ajutat în procesul de evoluţie de până acum, ne ameninţă calitatea vieţii şi, în final, supravieţuirea. El vorbeşte despre trei văluri ale lui Maya – lucrurile care ne influenţează şi ne blochează în a vedea adevărul. Primul este programarea noastră genetică, obsesia pentru sex, mâncare, plăceri imediate și tendinţa în a ne scufunda în gânduri negative. Dacă nu sunt controlate, ele ne consumă foarte multă energie şi nu ne dau nimic înapoi. Al doilea văl este pus de cultura în care creştem, de valorile familiei, ale oraşului şi ale țării în care ne dezvoltăm.

Dacă primul văl se manifestă ca impulsuri chimice pe care le interpretăm ca adevărate nevoi, iar al doilea conţine convenţii sociale pe care le internalizăm, ultimul văl ţine de mintea noastră şi de felul în care lucrează ea: iluzia individualităţii. Fiind conştienţi de noi înşine, de ego, facem tot ce este posibil să îl protejăm. Prin ego te îndepărtezi de la adevăr, identificându-te din ce în ce mai mult cu obiecte din exteriorul tău, cu simboluri externe.

Pierderea lor înseamnă pierderea de sine. Devenim astfel sclavi, păzindu-le cu sfinţenie, împărţind lumea în lucruri bune şi rele, în funcţie de pericolul pe care îl reprezintă. Istoria e plină de poveşti ale indivizilor gata să distrugă oraşe întregi pentru a-şi proteja imaginea şi reputaţia.

Partea a doua vorbeşte despre promovarea complexităţii în societate. Prin complexitate, Csikszentmihalyi înţelege diferenţierea şi integrarea- cu alte cuvinte- să-ţi dezvolţi unicitatea la maxim, în acelaşi timp să te identifici cu procesele la scara largă ce se petrec în lume. Oamenii, spune autorul, au oportunitatea şi obligaţia să devină participanţi activi în evoluţie. Putem face asta, ca specie, doar dacă ne afirmăm creativitatea, având tot timpul în minte schimbările sociale. Numai ieşind din coconul obiectivelor personale şi confruntându-ne la scară largă cu problemele lumii putem să trăim viaţa pe care o dorim.

În timp ce citeam cartea, m-am îndrăgostit pe rând de cercetătorul, psihologul şi omul Csikszentmihalyi. De fapt, nu de el, ci de o carte în care a reuşit să redea, într-un mod uşor de ingerat, o perspectivă filosofică modernă combinată cu un mesaj puternic de responsabilizare.