Târgul Mărţişorului, la Muzeul Ţăranului
Mărțișor, Mărțișug sau Marț era consemnat de Simion Florea Marian, unul din etnologii importanți ai începutului de secol XX, ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar și la bulgarii și albanezii din Balcani – obicei pe care țăranii îl repetau în fiecare început de primăvară ca semn protector împotriva bolilor și a nenorocului.
Copiilor li se lega o monedă de argint la mână cu un fir răsucit de lână sau de bumbac alb și roșu, ca să fie feriți de boală, pe care aceștia îl legau, după 12 zile, în pom, ca să fie pomul roditor, iar vitelor li se agăța același fir roșu cu alb, ca să fie sănătoase și, la fel, bune de rod. Preluat de lumea urbană și devenit modă, firul de bumbac, uneori fir de argint sau de aur, este purtat drept colier și podoabă, ținut la piept, primit ca suvenir și, mai nou, cadou.
De câțiva ani, Târgul Mărțișorului de la Muzeul Țăranului nu mai face parte din categoria târgurilor mici, specializate, dat fiind că, în tot acest timp la fiecare nouă ediție au fost primite peste 500 de solicitări de participare. Intrat în obișnuința publicului bucureștean, Târgul Mărțișorului a oferit, prin criteriile de selecție care au vizat valoarea obiectului handmade și inovația, un grad de creativitate care a situat participanții în sfera artistică și a unui meșteșug capabil să fie reînnoit cu diverse valențe și capabil să comunice cu expresivitate, imaginație, simț al umorului, o bună stăpânire a materiilor cu care sunt create.
Povestea mărțișorului a continuat să se re/scrie în șnururi simple alb-roșii, monede prinse în cusături, fire de lână, fetru, lut și lemn, hârtie manuală, piele, plastic, metal și, în fine, orice materii reciclate și interesant exploatate.
În limita spațiului disponibil, școli, fundații, asociații, organizații care au ca obiect de activitate acțiuni având caracter umanitar și sprijin pentru categorii defavorizate beneficiază de intrarea gratuită la târg.
În cadrul evenimentului vor fi şi ateliere de creativitate:
- în data de 28 februarie, orele 11.00 – 12.00, Atelier de făcut șnururi de mărțișor, cu Ruxandra Grigorescu;
- pe 1 martie, orele 11.00 – 12.00, Atelier de făcut șnururi de mărțișor, cu Genoveva Sauciuc.
Orarul târgului: 27 februarie – 2 martie 2014, orele 10.00 – 18.00.
Bilet de intrare: 4 lei preț întreg, 2 lei preț redus (elevi, studenți, pensionari)