Stres, burnout și gândirea la nivel de sistem

În ultima perioadă a crescut numărul conversațiilor despre burnout, stres, sănătate fizică și mintală în mediul organizațional. A crescut și cererea de soluții în acest sens. Pandemia și impactul său au schimbat multe și ne invită să găsim „soluții noi pentru probleme vechi„ – stresul, burnoutul, anxietatea erau și pană acum prezente în organizații, însă nu le luam prea în serios, nu ne dureau prea tare. Acum ne dor și pandemia a accentuat impactul lor în viața și în munca noastră.

Prin acest articol vă invit să conștientizăm nevoia de a dezvolta o competență nouă care este utilă în mediul organizațional actual și care va face diferența între performanță sustenabilă și nonsustenabilă în viitor: capabilitatea de a gestiona stresul, schimbarea continuă și de a găsi soluții noi pentru muncă sănătoasă și organizații sănătoase.

În prezent sunt mulți oameni care trăiesc cu/în frică: frica de a-și pierde locul de muncă, de a nu fi capabili să își găsească altul, de a nu putea plăti tot ce au de plătit, de a nu se îmbolnăvi. Trăim vremuri de mare anxietate economică, sanitară și, îndrăznesc să spun, și existențială. Ca membri actuali sau viitori ai unui mediu de lucru, văd util să înțelegem că existența noastră depinde, parțial, și de capabilitatea de a ne adapta și gestiona anxietățile și stresul specifice din organizațiile/sistemele prezentului (personal cred că și ale viitorului).

Frica este o stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar, iar anxietatea este o stare de neliniște, de așteptare încordată – ambele sunt profund umane și adesea, profund inconștiente. Însă, nu doar noi, oamenii, suntem anxioși, ci și sistemele (organizațiile) devin anxioase. Când un mediu de lucru este copleșit de stres, acolo se dezvoltă o tulburare anxioasă a însuși sistemului. În organizațiile care se luptă cu anxietatea privind resursele, supraviețuirea în piață, schimbările continue, presiunea mare, lipsa de timp, viteza din ce în ce mai mare de reacție cerută de piață, putem vorbi despre sisteme anxioase, despre stres, toxicitate, burnout și multe alte simptome individuale și colective din aria aceasta.

Jefrey Miller în cartea sa „Organizația anxioasă” ne spune că „anxietatea este o forță a naturii, fundamentală în același fel ca vântul și ploaia…”și explică cum organizații și oameni normali fac acțiuni proaste, neinspirate, fac greșeli multiple, în astfel de condiții. O organizație anxioasă este o organizație disfuncțională și, cum spune simplu Mary Karr, vorbind despre familii disfuncționale “orice familie cu mai mult de 1 membru“ reprezintă un sistem disfuncțional. Poate fi util, pentru a normaliza ceea ce trăim cu toții în mediul organizational, să avem înțelegerea că marea majoritatea a sistemelor sunt disfuncționale.

Oare nu este aici oportunitatea pentru noi toți? Oportunitatea aceea de a găsi soluții noi și de a contribui la co-crearea de medii de lucru cu niveluri scăzute de anxietate, în care gestionăm bine stresul și ne gestionăm pe noi înșine în mod sănătos.

Activez de mulți ani în mediul organizational ca și coach profesionist și aud frecvent cum oamenii caută organizații în care să le fie mai bine: să nu fie așa mult de muncă, să nu fie așa mult stres, să fie manageri care ne împuternicesc, care ne dezvoltă, să fie oportunități de creeștere …. Sunt nevoi pertinente pentru fiecare dintre noi, însă tot noi suntem cei care suntem responsabili pentru conștientizarea și punerea lor în practică, indiferent de rolul pe care îl avem în acel sistem.

Și dacă vorbim despre familii, instituții publice, private, organizații mici sau mari, toate sistemele stăpanite de anxietate manifestă anumite trăsături specifice și au în comun anumite caracteristici:

• Pierderea echilibrului și a obiectivității pentru membrii săi, împingându-i la extreme
• Așteptări prea mari sau prea mici
• Reacții exagerate sau lipsa reacțiilor, emoționalitate înaltă
• Lideri prea autoritari sau prea retrași, neimplicați
• Atenție mare acordată greșelilor și modurilor distructive de comunicare
• Jocuri și interacțiuni sterile de tip „victimă – agresor – salvator”

Anxietatea este un lucru bun când semnalează o problemă și motivează un om, un grup, o echipă să găsească soluții – fără anxietate noi nu am observa pericolele și nu am fi în stare să reacționăm la ele. Însă cand anxietatea devine mediul zilnic în care acționăm, cred că este util să învățăm să deosebim tiparelor noastre automate de reacție și să le gestionăm.

Suntem cu toții vulnerabili la niveluri înalte de anxietate și este util să învățăm să ne protejăm, recunoscand și modificand propriul stil/tipar de gestionare a stresului și anxietății. În mediul organizațional, cand stresul se manifestă, anxietatea crește în sistem, pe măsură ce fiecare încearcă să scape de neliniștea proprie, aruncând-o în cârca altcuiva. În funcție de cum gestionăm stresul, putem calma situația sau o putem agita mai rău, însă ca tipar comportamental, conștient sau, cel mai adesea, inconștient manifestat, putem vorbi despre

5 stiluri, tipare de management al anxietății, care definesc comportamentul nostru sub stres:

• Subfuncționare – să faci prea puțin
• Suprafuncționare – să faci prea mult
• Învinovățire – să cauți vinovați („alții sunt vinovați”)
• Distanțare – să te detașezi emoțional și/sau fizic
• Barfe, zvonuri, alianțe ce au acest scop – alegem să bârfim atunci vorbim despre altcineva în loc să vorbim cu acea persoană direct

Gândirea sistemică ne invită să ne uităm la nivelul întregului sistem și ne spune că pentru a avea o gestionare eficientă este util să punem focus pe interacțiunile dintre părți mai mult decât pe comportamentele părților luate separat. La nivel sistemic, anxietatea este caracteristică sistemelor vii, umane, nu este ceva care să existe numai în indivizii ce formează un grup. Fiecare om care face parte dintr-un sistem (chiar din mai multe) e conectat cu oricine altcineva. Asta înseamnă că întotdeauna vom reacționa la felul în care alți oameni își gestionează anxietatea lor, așa cum și alții vor reacționa la felul în care noi ne stăpanim anxietatea noastră. Anxietatea rămane rareori izolată la nivelul unei singure (sau două) persoane, ea circulă prin sistem, este contagioasă. Intensitatea și reactivitatea noastră doar alimentează și creează atmosfera propice pentru creșterea nivelului. Calmul este, de asemenea, contagios. Este important să învățăm să ne stăpanim propria reactivitate și să învățăm să ne „alegem bătăliile”.

Într-un sistem anxios, întotdeauna se va întâmpla ca, la un moment dat, cineva să își verse anxietatea pe umerii noștri, la fel cum și noi ne vom vărsa anxietatea pe umerii altcuiva. Este un proces automat, nu este o intenție conștientă de a ne face rău. Bârfa, distanțarea, suprafuncționarea, subfuncționarea, învinovățirea sunt expresii normale ale anxietății – pe măsură ce învățăm să recunoaștem semnalele unui sistem anxios, nu vom mai lua în mod personal lucrurile și putem începe să observăm și conștientizăm tiparul automat de gestionare a anxietății manifestat de noi și de cei din jurul nostru.

În experiența mea, unul dintre momentele în care am devenit conștientă de faptul că sunt parte dintr-un sistem anxios (chiar am contribuit activ la crearea sa) și că nu observ nivelul meu crescut de anxietate și frică inconștientă legată de contextul nefavorabil al pieții și greutatea de a atinge obiectivele setate, este în perioada aceasta a anului, când am acționat pe toate cele 5 tipare comportamentale. Am conștientizat că am un 1-2 tipare predominante, cel de detașare emoțională și de suprafuncționare, însă de la conștientizare până la gestionare au fost multe momente încărcate emoțional, decizii proaste, greșeli, judecăți și căutări de vinovați. Gestionând impactul propriilor tipare de reacție la anxietate, am învățat că mă ajută să iau pauze intenționate pentru reflecție și mă ajută să mă întreb ce anxietăți aduc eu de acasă, din familie, în echipă și la locul de muncă. Am învățat că la nivel de echipă este util să fie introduse pauze pentru reflecție în echipă, pentru conștientizarea tiparelor de reacție la stres și anxietate, pentru susținerea reciprocă în gestionarea anxietății și găsirea de soluții noi ce pot fi aplicate imediat. În astfel de contexte, coachingul de echipă este un instrument util, care crează valoare la nivelul întregii echipe și organizații – ne ajută să creăm „oaze” de sănătate, conștientizare și învățare individuală și colectivă.