Sibiul, fief al multiculturalitatii
Sibiul tinteste sa fie nominalizat capitala culturala europeana a anului 2008. Nominalizarea va fi o excelenta oportunitate pentru urbea ardeleana de a-si etala traditiile culturale si specificitatea regionala.
Festivalul a avut si are in agenda, in zilele ce vin, si ateliere de creatie:
- Bryan Reynolds de la University of California, Irvine: Puterea transversala-despre modul cum teatrul schimba lumi, in care incearca sa gaseasca o explicatie pentru rezonanta, forta, minunea si misterul teatrului;
-
Janelle Reinelt de la aceeasi universitate despre „Teatralitate si <
> in discursul american contemporan”, o prezentare diacronica a utilizarii acestor doi termeni; - Nic Ularu (University of South Carolina): De la text la imagine; atelier despre procesul de creare a afisului teatral, in care sunt analizate trei piese, Romeo si Julieta, Hamlet si Regele Lear, pentru care se vor crea ad-hoc afisele aferente;
- Claire Hind (York Saint John College, University of Leeds)- Transformari; avand ca punct de plecare tabloul lui Pieter Bruegel „Jocuri pentru copii”, profesoara britanica atrage atentia asupra legaturii dintre compozitie si spatiu, miscare si imobilitate si atribuie copilariei intelesuri universale;
- Jonathan Chadwick (Meeting Ground Theatre Company – Marea Britanie) – War Stories Project: despre spectacole care isi propun sa exploreze originile si impactul razboiului.
Manifestarea Anul International al Muzicii Cehe, initiata de Centrul Ceh de la Bucuresti, cu ocazia comemorarii a 100 de ani de la moartea compozitorului Antonin Dvorak, este prezenta si la Sibiu. Rusalka, cea mai cunoscuta opera a muzicianului ceh, este reprezentata in premiera in Romania si ii va avea in prim-plan pe elvetianul Kaspar Zehnder, la pupitrul dirijoral, pe Angela B”urger, regizor independent si profesor la Bern High School of Arts si Ela Baumann, coregraf si cercetator in noile forme de teatru muzical. Prima reprezentatie va avea loc in aer liber, vineri, 4 iunie de la ora 21.00, langa lacul din parcul Complexului Muzeal Astra.
Astazi il veti putea urmari la Teatrul „Radu Stanca” pe Constantin Chiriac, intr-o alta postura decat aceea de director de festival, in solilocul „Eu, Rodin” de Patrick Roegiers, spectacol in regia lui Mihai Manutiu, despre povestea lui Auguste si Camille, in care dansul intalneste cuvintele.