Regal Vienez“ cu Eastern Royal Orchestra
Un concert numit DEGEABA
Tudor Gheorghe, maestrul cuvintelor cântate, va încheia seria concertelor din anul 2011 la Sala Palatului din Capitală, cu o reprezentaţie inedită a spectacolului „DEGEABA“ ce va avea loc pe data de 23 decembrie începând cu ora 19:00. Inspirat din proiectul „Mie-mi pasă“ prezentat cu succes publicului la şapte ani de la Revoluţie, „DEGEABA“ va oferi celor prezenţi garanţia unei experienţe în stilul rock-simfonic prin intermediul poeziei şi al cântecului românesc. Sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu, alături de mult îndrăgitul artist vor evolua, timp de aproximativ două ore, peste 70 de instrumentişti, un grup coral şi o trupă rock , iar efectele speciale de lumini şi efectele pirotehnice vor completa atmosfera unui peisaj muzical de neuitat. „Un concert ca şi România, cu disperare, cu frustrare, dar şi cu iertare şi speranţă“, spune maestrul Tudor Gheorghe.
„Mândrie şi beton“
Până la 18 decembrie, Muzeul Ţăranului Român găzduieşte Expoziţia de fotografie „Mândrie şi beton“ a fotografului Petruţ Călinescu. Publicul este invitat să vadă povestea de succes a celor plecaţi la muncă în străinătate: o expoziţie foto despre tranziţia satului tradiţional de la casa fără niciun cui, la vila fără nicio şipcă de lemn, şi despre dualitatea oşanului şi a maramureşanului care la Paris trăieşte o viaţă de privaţiuni şi sacrificii, iar acasă afişează prosperitate şi lux. Petruţ Călinescu este un fotograf român independent, licenţiat în Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi beneficiarul unei rezidenţe de creaţie la ICR Paris, în luna octombrie 2011. A lucrat pentru principalele cotidiene din România ca fotograf, iar astăzi este reprezentat de agenţia londoneză Panos Pictures. Fotografii ale sale au fost publicate în National Geographic, Esquire, New York Times, Courrier International, The Times, Business Week, Paris Match, Financial Times. Printre premiile naţionale şi internaţionale câştigate de-a lungul timpului se numără: Fotografia Anului, acordat de Clubul Român de Presă; Fotograful Anului, acordat de Asociaţia Fotografilor de Presă; Award of Excellence acordat de Picture of the Year (USA); Humanity Award, Hpa/Unesco, China.
Tehnici esenţiale de negociere
Extreme Training vă oferă şansa de a urma un Curs Tehnici de negociere între 16 şi 18 decembrie 2011. Este posibil ca după ce plecaţi de la acest curs să spuneţi „În viaţă nu primeşti ceea ce meriţi, ci ceea ce negociezi!“Cursul „Tehnici esenţiale de negociere” te ajută să schimbi mentalităţi şi minţi, să convingi inimi şi să obţii mai mult decât ţi-ai imagina! Dacă înveţi să le stăpâneşti, abilităţile de negociere îţi deschid toate uşile în viaţă. Fie că vrei să cumperi ceva la un preţ avantajos, fie că vrei să vinzi ceva şi vrei să fii mai persuasiv, vrei să închei o înţelegere cu un partener de afaceri, discuţi cu soţul/ soţia şi vrei ca acesta/aceasta să te sprijine într-un proiect personal, ai nevoie să cunoşti şi să foloseşti secretele artei de a negocia deoarece vrei să obţii întotdeauna exact rezultatul pe care ţi-l doreşti. Un seminar armonios, care îmbină teoria cu practica. Informaţii noi şi clare aduse de traineri flexibili. Ce mai aşteptaţi!
Crăciun cu Demis Roussos
Demis Roussos revine în România şi anul acesta, pentru deja tradiţionalul său concert de Crăciun, anunţă organizatorii evenimentului, Project Events! Concertul va avea loc la Sala Palatului, pe data de 20 decembrie! Ajunul Crăciunului de anul acesta va fi unul cu totul şi cu totul deosebit pentru că îl vom petrece cu toţii la Sala Palatului, alături de carismaticul Demis Roussos! Decorul feeric ne va aminti de Crăciunul copilăriei, când toţi ne strângeam în jurul bradului cântând colinde. Anul acesta Moşul va fi nimeni altul decât Demis, care ne va încânta cu colindele sale alături de coruri de copii cu voci de îngeri ce ne vor transpune în atmosfera magică de Crăciun şi îl vor ajuta pe celebrul Moş să ofere multe alte surprize! Special pentru acest eveniment Demis a declarat: „Am pregătit multe, multe surprize, pe care abia aştept să le dezvălui publicului meu mult iubit din România. Iubesc tradiţiile şi colindele de Crăciun, iar anul acesta voi încerca să vă transmit şi vouă emoţiile şi trăirile mele din această perioadă foartă dragă mie.’’ Demis va încânta publicul cu piese specifice sărbătorilor de iarnă, colinde, dar şi piese ca: „Ave Maria“ „White Christmas”, „Silent night”, „Amazing Grace”!
Arome de Crăciun
Până la 31 decembrie Bucureşti Mall şi Hello Events vă aşteaptă la Târgul de cadouri „Arome de Crăciun“ de la 10.00 la 22.00. Luminiţe, colinde, mirosuri îmbietoare, turtă dulce, Moş Crăciun… toate acestea pentru că se apropie Crăciunul. Evenimentul propune vizitatorilor din Bucureşti Mall o lună de distracţie specifică Sărbătorilor de Iarnă, prin prezenţa a numeroşi expozanţi cu produse dedicate sărbătorilor de Crăciun, produse hand-made şi artizanat, dulciuri: turtă dulce, halviţă, ciocolată de casă, covrigi. Vor fi colindători la uşă şi poţi să descoperi cele mai potrivite cadouri pentru persoanele dragi ţie. Cu siguranţă copiii vor fi încântaţi de colţul de poveşti, în care un personaj drag lor le va citi o poveste de Crăciun. Grupuri de mici colindători vor încânta cu colinde alese special pentru voi. Surprizele se ţin lanţ, astfel încât fiecare cumpărător va primi cadouri din partea expozanţilor în toate zilele de târg. Moş Crăciun este în Bucureşti Mall !!!!