Recomandarea săptămânii: Toată lumea din familia noastră
Domnul Jude a fost de data asta infinit mai inspirat decât, să zicem, la “Cea mai fericită fată din lume”. Și cu asta încă n-am zis absolut nimic. Vă sunt familiare filmele în care personajul principal se trezește de dimineață cu gândul că va face ceva plăcut și banal, însă situația se schimbă în așa hal, încât omul se pierde cu firea și face lucruri la care nici n-ar fi îndrăznit să viseze? Îmi vine în cap Falling Down.
Desigur, știți genul de filme în care el și ea sunt despărțiți și se luptă pentru custodia copilului sau pentru dreptul de a-l lua în vacanță. Poate că “A Separation” a fi un exemplu recent. Și, în sfârșit, știți și filmele home invasion, în care propietarii unei case devin captivi pe propriul teren. “Panic Room”, “Funny Games”, “Cherry Tree Lane” și așa mai departe. Vă vine să credeți sau nu, filmul lui Jude are câte puțin din toate. Marius (Șerban Pavlu), dentist, de 30 și ceva de ani, încă are acasă postere cu Che Guevara și Motorhead, semn al unei adolescențe întârziate. Fumează țigări electonice, ca și cum ar vrea să renunțe la viciu care poate ar fi o primă schimbare în bine în viața lui. Marius are o fetiță, pe Sofia, de a cărei mamă (Mihaela Sîrbu) s-a despărțit de ceva vreme. Într-un weekend în care el are dreptul să-și vadă copilul se hotorăște să facă o scurtă vacanță cu Sofia la mare. Numai că mama, iubitul ei actual (Gabriel Spahiu) și soacra (Tamara Buciuceanu-Botez) se opun cu îndârjire din motive inventate. Iar Marius, civilizat până în ultima clipă, acționează hotărât, poate puțin prea hotărât pentru cât de fricos ni-l prezintă Jude până la urmă. Cea mai mare parte a filmului se petrece în apartamentul celor cărora le-a revenit fetița. Camera îl urmează pe Marius peste tot, iar dialogurile oscilează între banal, genial și tot ce mai intra între. Marius ne este foarte aproape, iar situația ni-l prezintă într-o postură atât de tragică, încât nu ne lasă nici o șansă să-i placem prea tare pe ceilalți. Situația nouă pe care Jude o reușește, aș spune impecabil, este un tragic comic pe care foarte rar l-am întâlnit în cinematografia română. Tensiunea de acasă, care ar putea fi foarte familiară pentru mulți, este uneori greu de suportat. Iar exasperarea ar fi un alt sentiment potrivit.Și să nu uit de râsul în hohote. Deși la un moment dat pare că deține controlul, Marius este permanent victimă. El este cel care o va păți și pentru el ne teamă. Filmul are totuși niște replici încărcate de referințe religioase și mitice, care par artificiale și inserate din dorința actorilor și a lui Jude de a se distra la filmări. Fetița Sofia este adorabilă, la fel și Tamara Buciuceanu (bursucul, cum îi spune nepoata). Și deloc de neglijat nici prestația lui Alexandru Arșinel și Stela Popescu, în rolul părinților lui Marius, care m-au făcut să-i iert pentru odioasele reclame la Catena.
textul a fost publicat pe dragosfilme.blogspot.com