RECOMANDARE FILM: Caut prieten pentru sfârșitul lumii
În acelaşi timp, căsnicia lui Dodge (interpretat de Steve Carrel, actor premiat cu un Glob de Aur), personajul principal, un vânzător de poliţe de asigurări blajin, eşuează şi ea: atunci când află că sfârşitul lumii soseşte peste fix 21 de zile, soţia lui îl părăseşte pe loc.
Dodge este un introvertit care a respectat mereu convenţiile societăţii, dar vecina sa, Penny (interpretata de Keira Knightley) este o persoană expansivă, care nu a ţinut cont niciodată de normele sociale. Cei doi se întâlnesc atunci când Penny îi aduce lui Dodge o scrisoare rătăcită de la Olivia, iubita lui din liceu şi dragostea vieţii lui.
În momentul în care o revoltă izbucneşte în clădirea în care cei doi locuiesc, aceştia decid să evadeze împreună, dar cu destinaţii diferite: Penny porneşte spre Anglia pentru a-şi petrece ultimele zile cu familia, iar Dodge pleacă în căutarea Oliviei.
Călătorind împreună în maşina lui Penny, perspectivele lor asupra vieţilor lor personale, dar şi asupra lumii în care trăiesc, par să se însenineze.